controale la aeroport, în autobuze și localuri – s-au dat și amenzi joi la sibiu
FOTO: arhivă

Polițiștii sibieni continuă să facă verificări în Sibiu, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. S-au făcut controale în centre comerciale și zone adiacente, la unități de alimentație publică, zone de agrement, zone aglomerate, precum și mijloace de transport în comun.

Joi s-a verificat felul în care societățile comerciale aplică măsurile specifice de diminuare a riscurilor, pentru activitățile desfășurate în spațiul public, privat sau închis, care constau în purtarea mijloacelor de protecție individuală de către angajați și clienți, modul de amenajare a teraselor pentru asigurarea distanțării fizice, asigurarea accesului și participarea la evenimente a unui număr limitat de persoane.

„În continuarea activităților demarate la data de 3 iulie a.c., ieri au fost angrenate în acțiuni 189 efective de poliție, pompieri, jandarmerie și poliție locală, care au desfăşurate acţiuni de legitimare a 67 de persoane și de verificare a 5 societăţi comerciale, fiind vizate totodată atât localuri de alimentaţie publică, cât şi mijloace de transport în comun. Au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale cu avertisment pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

Controale la aeroportul din Sibiu

Personalul SPF Aeroport Sibiu in cooperare cu polițiști din cadrul Biroului Poliției Transporturi – Postul de Politie Transporturi Aeriene au efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic ( H.G. 476/2020 ). Au fost efectuate verificări la o societate comercială din incinta aeroportului, fără a fi descoperite nereguli.

DSVSA a dat două amenzi de peste 2.000 lei

În ceea ce privește verificările efectuate de Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, au fost efectuate un număr total de 39 de verificări în urma cărora au fost aplicate 4 sancțiuni, dintre care două amenzi în valoare de 2.400 de lei și două avertismente.

„Reamintim că scopul acțiunilor este ca cetățenii să înțeleagă importanța respectării, în continuare, a recomandărilor privind limitarea expunerii în spații aglomerate și purtarea mijloacelor de protecție individuală, alături de respectarea celorlalte recomandări privind igiena personală, ținând cont mai ales de numărul ridicat de îmbolnăviri cu virusul SARS-CoV 2” adaugă Andreea Ștefan.

Ultima oră

Comentariul meu