cele mai interesante coafuri

Placa de păr se numără printre cele mai populare instrumente de coafură pe care le deține o femeie. Îți permite să o folosești pentru a-ți crea diverse coafuri, de la cele clasice și până la unele mai sofisticate. În cele mai urmează îți vom prezenta câteva sfaturi și recomandări pentru a-ți folosi placa de păr în cele mai eficiente moduri.

Îndreptarea părului – sfaturi pentru coafuri simple, dar cu un impact vizual deosebit!

Te numeri printre femeile care au un păr ondulat sau ușor încrețit? Vrei să-ți îndrepți părul, dar să îi păstrezi și ceva din farmecul sau natural? Folosește-ți placa de îndreptat părul pentru a-l întinde, iar în partea de jos, cea a terminațiilor, înclină ușor placa și menține așa pentru câteva secunde. Vârfurile părului tău deja trebuie să se fi îndoit, așa că acum ai obținut o coafura care combină părul drept în partea superioară și mici bucle ondulate în partea de jos. Pulverizează puțin fixativ pe bucle pentru a rezista o perioadă mai îndelungată.

Stilul bob – coafura ideală pentru femeile care preferă un par mediu!

Folosind aceeași placă de păr îți poți ondula părul către interior, astfel încât să obții o coafură stil bob care să te avantajeze. Este recomandată atunci când ai un păr cu o lungime medie și îți dorești să scoți fața în evidență. Începe acțiunea de ondulare către vârfuri de la baza părului, astfel încât să obții un aspect uniform al coafurii. Atunci când ajungi către vârfuri, înclină placa într-un unghi care să îți permită să obții buclele inverse (către interior), cu o ușoară mișcare de răsucire. Pentru susținerea mai bună a coafurii obținute folosește puțin fixativ.

Coafură cu fire de păr ondulate pe toată lungimea!

Știm că un ondulator de păr își face treaba mult mai eficient, dar, dacă nu ai decât o placă pentru păr, de ce să nu încerci cu această? O să dureze puțin mai mult, dar atunci când ai ales un instrument de calitate (cele cu înveliș din material ceramic sunt niște opțiuni excelente), în mod sigur o să reușești să obții coafura dorită. Părul trebuie împărțit în multiple secțiuni, apoi trebuie să iei fiecare secțiune și să o ondulezi. Foarte importantă este temperatura setată, pentru că te va ajuta să ai parte de rezultate mult mai eficiente în privința rezistenței. Desigur, mișcările de răsucire trebuie să fie ferme, dar glisarea să fie cât mai lejeră, astfel încât să nu tragi de par.

Acestea sunt cele mai simple coafuri pe care le poți face cu o placă de păr. Cu siguranță că poți încerca și ceva mai sofisticat. Nu uita că un păr care nu este bine uscat nu o să îți ofere o suprafață bună de lucru atunci când încerci diverse coafuri. Așa că alege cel mai bun uscător de păr dacă îți dorești să ai parte de rezultate cât mai bune. Părul tău merită tot ceea ce este mai bun, nu doar în privința obținerii unui aspect vizual încântător, ci și pentru că un produs de calitate va ajuta la menținerea rezistenței părului și la prelungirea duratei de viață a acestuia.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică