Sibienii vindecați de COVID-19 vor fi verificati după trei luni
Sursa: fanatik.ro

Starea de sănătate a persoanelor vindecate de SARS-CoV-2 va fi reevaluată după trei luni

Pacienţii externaţi din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, care au suferit forme grave şi medii de infectare cu noul coronavirus COVID-19 vor fi chemaţi după trei luni pentru o evaluare a stării de sănătate, a precizat, pentru AGERPRES, şeful Secţiei Clinice de Boli Infecţioase de la SCJU, medicul Victoria Bîrluţiu. „Este necesară evaluarea pacienţilor cu forme severe şi medii de boală, prin consens naţional al infecţioniştilor, considerăm optim la minim trei luni de la externare. În acest scop, spitalul a demarat solicitarea către CNAS pentru introducerea cazurilor de SARS-CoV-2 pe lista de afecţiuni care pot fi complet evaluate prin spitalizare de zi”, a explicat medicul Victoria Bîrluţiu.
De la începutul pandemiei și până în prezent, pe raza județului Sibiu au fost inregistrate 654 de persoane infectate, dintre care 609 adulţi şi 45 copii. Până la data curentă au fost declarate vindecate şi externate 489 de persoane, iar 52 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv. De asemenea, patru persoane au fost reinfectate dintre cele care au fost vindecate şi externate, până în prezent, potrivit datelor comunicate, miercuri, de către Prefectura Sibiu

Sursa: AGERPRES

Ultima oră