Noi măsuri pentru creșterea siguranței rutiere - Ce vizează Poliția Română
Sursa: Tehnotrafic

Joi începe implementarea unui proiect care are ca obiectiv general creşterea gradului de siguranţă rutieră prin modelarea comportamentului cetăţenilor şi responsabilizarea lor

Poliția Română a inițiat un proiect ce conține o serie de măsuri și inițiative menite să diminueze numărul de evenimente rutiere soldate cu victime în urma accidentelor pe drumurile din România, conform AGERPRES. Obiectivele specifice ale proiectului sunt îmbunătăţirea nivelului de cunoaştere şi respectare a normelor rutiere, precum şi conştientizarea pericolelor la care se expun cei care încalcă regulile de circulaţie. Vor fi organizate 6 campanii naţionale de informare şi peste 100 de activităţi preventiv-educative. În campaniile de educaţie rutieră, desfăşurate la nivel naţional şi local, vor fi folosite 45 de laboratoare mobile de educaţie rutieră şi o caravană educaţională, ce vor fi achiziţionate în cadrul proiectului.
Proiectul se va desfăşura pe parcursul a 36 de luni și are ca scop principal creşterea gradului de siguranţă rutieră prin modelarea comportamentului cetăţenilor şi responsabilizarea lor, în calitate de utilizatori ai drumului, indiferent de categoria de participanţi la trafic din care fac parte.
„Scopul proiectului este ca România să devină o ţară mai sigură din punct de vedere al traficului rutier pentru cetăţenii ei, pentru investitori şi turişti, pentru toţi cei care o tranzitează. Prin reducerea numărului deceselor şi al rănirilor grave rezultate din accidente rutiere, cât mai aproape de zero, ne putem înscrie în graficul comun stabilit de statele membre UE”, se menţionează într-un comunicat al IGPR, transmis AGERPRES.
Sursa citată precizează că bugetul proiectului este de 31.405.057,97 lei (din care 20.063.345,59 lei – valoare asigurată din FEDR, reprezentând 85% din valoarea totală eligibilă aprobată, 3.540.590,41 lei – valoare asigurată din bugetul beneficiarului, reprezentând 15% din valoarea totală eligibilă aprobată şi 7.801.121,97 lei – valoarea neeligibilă inclusiv TVA). Proiectul este cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.

Noi măsuri pentru creșterea siguranței rutiere - Ce vizează Poliția Română

Ultima oră

Comentariul meu

Publică