O școală închisă de regimul comunist, din cartierul Gușterița, va fi redeschisă în această toamnă de Asociaţia Dia.Logos. Școala Andreiană va avea nivel primar, cu predare în limba română și va aplica Curriculum-ul Național. Cei doi preoți care se ocupă de școala din Gușterița, spun că elevii vor fi pregătiți în primul rînd pentru viaţă, echilibrând excelenţa academică cu dezvoltarea abilităţilor emoționale. Nu în ultimul rând, vor fi educați și părinții copiilor.
Educație în duhul blândeții
Școala Andreiană va funcționa în clădirea de lângă biserica ortodoxă din Gușterița. În perioada comunistă aceasta a fost închisă, iar construcția a fost lăsată în paragină până acum doi ani când AsociaţiaDia.Logos a început lucrările de renovare a clădirii.
Preotul Marius Tofan, unul dintre reprezentanții asociației, spune că școala va respecta programa națională dar activitatea de predare-învățare-evaluare va fi centrată pe elev și va oferi o alternativă autentică de creștere și educare a copiilor, în spiritul unor valori morale și creștine, bazate pe dragoste, respect și libertate.
„Școala Andreiană s-a născut din nevoia de a avea o școală în care sunt educați copiii și deopotrivă părinții. Ne propunem ca prin metode active ce țin cont de potențialul fiecărui elev, prin dezvoltarea unei culturi creative și prin conectarea reală a familiei, bisericii și școlii, să formăm o generație care să surmonteze criza identitară actuală. Scopul esențial al muncii noastre cu copiii este acela de a-i ajuta să se transforme în persoane cu inteligența, compasiunea, caracterul, priceperea si creativitatea necesară pentru a gasi un limbaj comun și a stabili o reciprocitate în relația cu alte persoane din culturi și religii diferite, cu scopul de a dobândi pacea ce conferă demnitatea și respectul uman, dreptatea socială și economică, sănătatea și starea de bine a planetei”, spune preotul Marius Tofan.
Noua școlă propune principiile educaţionale şi metodologiile din educația centrată pe elev, bazată pe abordarea personalizată şi individualizată în funcţie de nevoile fiecărui copil.
„Școala Andreiană propune un mod practic prin care, lucrând împreună, educatori, copii, părinţi şi alţi actori, pot crea comunităţi de învăţare în care fiecare să se simtă în siguranţă şi să fie perceput aşa cum este în realitate, în care dimensiunea noastră esenţial umană iese la lumină şi străluceşte, ridicându-ne inimile şi spiritul, dându-ne forţa să ne realizăm cel mai înalt potenţial intelectual, emoţional şi spiritual. Credem că o caracteristică unică a copilăriei este sentimentul firesc de uimire, curiozitate şi dorinţă de a învăţa. Încurajăm de aceea descoperirea de sine şi bucuria înnăscută a învăţării bazată pe explorare, investigație și experimente care să stimuleze motivația intrinsecă. Diferenţa între un educator plictisitor şi unul iubit de copii, o face cunoaşterea reală a vieţii omeneşti, pasiunea cu care ne desfășurăm activitatea de educator, pasiune determinată de atitudinea creștină”, a adăugat părintele Tofan.
Preotul Marius Tofan spune că, unul dintre obiective este acela de a construi o comunitate, formată din copii, educatori și părinţi, în care să ne putem baza unii pe alţii.
„Ne dorim să dezvoltăm o relaţie tandem de cooperare între casă şi şcoală care să vină în sprijinul copilului. Considerăm comportamentul celor din jur, cel mai bun model în educarea copilului. În acest sens cadrele didactice vor fi exemple autentice. Credem că fiecare membru al comunităţii noastre are un drept fundamental să fie tratat cu respect, indiferent de vârstă, sex, origine etnică, religie, rasă sau dizabilitate”, mai spune preotul din Gușterița.
Pentru anul școlar 2020-2021, se fac deja înscrieri pentru clasa pregătitoare și clasa întâi, oferind pe lângă activitatea școlară propriu-zisă și cea de afterschool, activități complementare și extrașcolare.
Programul unei zile
- 8.15 – 12.15 Activitatea școlară, urmând curriculum-ul național aprobat prin OMEN nr. 3418/ 19.03.2013
- 12.15 – 13.00 Activități complementare – Joc, muzică și mișcare în limba germană
- 13.00 – 14.00 Servirea mesei și pauză
- 14.00 – 17.00 Program afterschool în cadrul căruia nevoile copiilor vor fi abordate personalizat, focalizându-ne nu doar pe aprofundare, ci și pe performanță și excelență.
Programul unei săptămâni, din cadrul programului afterschool
- Luni – atelierul pentru muzică, ritm și mișcare;
- Marți – atelierul pentru activităţi manuale, grădinărit;
- Miercuri – atelierul pentru activităţi verbal-lingvistice sau atelierul pentru logică, matematică şi ştiinţe, la alegerea fiecărui elev;
- Joi – atelierul pentru dezvoltare personală;
- Vineri – activitate în natură sau activitate culturală în oraș;
Zilnic, copiii vor petrece cel puțin o oră în aer liber.
Studierea limbilor străine
În timp ce limba engleză va fi studiată ca disciplină opțională, 2 ore pe săptămână, limba germană va fi folosită în activitățile complementare desfășurate zilnic între 12.15 și 13.00, limba în sine nefiind un scop, ci un mijloc de a comunica, în cadrul activităților.