FOTO Accident cu trei morți în județul Cluj - Un camion din Sibiu este implicat

Trei oameni au murit miercuri dimineață în județul Cluj, într-un accident în care a fost implicat și un camion din Sibiu. Pompierii au găsit pasagerii blocați în una dintre mașini.

O autospecială pentru intervenție rapidă și comandă, una cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul SAJ au fost alertate în jurul orei 7.30, pentru a interveni de urgență la un accident produs pe centura de ocolire Vâlcele-Apahida, la km 9. Pompierii au găsit un ansamblu de autovehicule și un autoturism avariate, iar autoturismul proiectat în afara părții carosabile și ocupanții blocați în acesta.

FOTO Accident cu trei morți în județul Cluj - Un camion din Sibiu este implicat

„Echipajele medicale au constatat decesul a doi dintre ocupanți, un bărbat și o femeie de cca 40 de ani, și au început manevrele de descarcerare pentru a treia persoană care, inițial, a părut că are semnale vitale. Pe parcursul manevrelor de descarcerare s-a constatat că și aceasta era decedată”, transmit reprezentan’ii IPJ Cluj.

În accident a fost implicat și un camion din Sibiu. Polițiștii fac cercetări pentru a afla cu exactitate cum s-a produs accidentul.

Știre în curs de actualizare.

FOTO Accident cu trei morți în județul Cluj - Un camion din Sibiu este implicat FOTO Accident cu trei morți în județul Cluj - Un camion din Sibiu este implicat FOTO Accident cu trei morți în județul Cluj - Un camion din Sibiu este implicat

Ultima oră

Comentariul meu

Publică