s-a finalizat construirea stației de epurare din ocna sibiului
foto: arhivă

S-a încheiat perioada de implementare a contractului „Fazarea Proiectului Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţele Sibiu şi Braşov”. Lucrările de construcție a stației de epurare din Ocna Sibiului au fost finalizate. 

Contractul implementat de Apă Canal Sibiu S.A. a avut o valoare la data semnării de 19.779.075,20 lei și o durată de 78 luni (01.01.2014-30.06.2020). Valoarea contractului la finalizarea perioadei de implementare a fost de 10.878.212,43 lei, din care fonduri europene (7.174.519,23 lei), din fonduri guvernamentale (1.097.279,41 lei), contribuţie autorități locale (168.812,22 lei) și aport al Operatorului Regional Apă Canal Sibiu S.A. (956.901,57 lei).

Obiectivul principal al contractului a fost finanţarea lucrărilor rămase de executat sau a cheltuielilor care nu au fost rambursate până la data de 31.07.2016, prin Contractul de finanţare „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţele Sibiu şi Braşov”, cofinaţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Sectorial Mediu.

Stația de epurare din Ocna Sibiului e gata

Lucrările s-au desfășurat în orașul Ocna Sibiului și municipiul Făgăraș. În Ocna Sibiului a fost finalizată construcția noii Stații de epurare a orașului, au fost reabilitați 0,3 km de rețea de alimentare cu apă și au fost introduși 0,46 km de rețea de canalizare nouă. Pentru locuitorii municipiului Făgăraș implementarea acestui contract a însemnat aproape 800 m de rețea de alimentare cu apă nouă și reabilitată, 1,76 km de rețea de canalizare reabilitată și 125 m de conducte noi pentru canalizare.

Investițiile realizate de Apă Canal Sibiu S.A. în cele două localități contribuie la realizarea unei infrastructuri moderne de apă și apă uzată, cu beneficii majore pentru sănătatea mediului și a populației din regiune.

Ultima oră

Comentariul meu