Mai multe drumuri şi podeţe din judeţul Sibiu au fost afectate de inundaţii, reparaţiile urmând să fie făcute din Fondul de intervenţie aflat la dispoziţia Guvernului alocat din bugetul de stat pe anul 2020 pentru unele UAT-uri afectate de calamităţi naturale, potrivit unui anunţ publicat de către Consiliul Judeţean (CJ) pe pagina sa de socializare. „În urma precipitaţiilor abundente din cursul lunii iunie au fost afectate mai multe drumuri judeţene, pe care SC Drumuri şi Poduri SA Sibiu, societate aflată în subordinea Consiliului Judeţean Sibiu, a intervenit cu utilaje pentru a le degaja de aluviuni şi a le face practicabile circulaţiei rutiere”, informează CJ Sibiu, citat de Agrepres.
În acest moment se mai poate circula doar pe o singură bandă pe o porţiune de 70 de metri, pe sensul Şeica Mare – Şeica Mică. În comuna Gura Râului se poate circula pe un singur sens pe două podeţe. Pe drumul care leagă Tilişca de Rod au avut loc eroziuni ale terasamentelor. De asemenea, au mai fost afectate de inundaţii şi drumuri din Moşna şi Râu Sadului. „Din păcate, precipitaţiile au afectat şi infrastructura următoarelor drumuri judeţene: DJ 142 J Şeica Mare – Şeica Mică, km 0-830 până la 0+900 s-au produs alunecări de teren care au condus la ruptura părţii carosabile în proporţie de aproximativ 50%. Astfel, deplasarea pe sensul de mers Şeica Mare-Şeica Mică se efectuează doar pe o singură bandă pe o porţiune de 70 m. DJ 106 M, intravilan comuna Gura Râului, au fost afectate două podeţe transversale, unde circulaţia în acest moment se desfăşoară pe un singur sens. DJ 106 E Tilişca-Rod, unde s-au produs eroziuni ale terasamentelor. În plus, au mai fost afectate drumuri comunale, drumuri de exploatare, străzi din localităţile Moşna şi Râu Sadului”, mai spun cei de la CJ Sibiu.
Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă din localităţile respective s-au întrunit şi au întocmit un raport operativ pe care l-au transmis Instituţiei Prefectului Judeţul Sibiu în vederea demarării procedurilor pentru a obţine finanţare din Fondul de intervenţie aflat la dispoziţia Guvernului alocat din bugetul de stat pe anul 2020 pentru unele UAT-uri afectate de calamităţi naturale.
În acest sens, Instituţia Prefectului Judeţul Sibiu a transmis Cancelariei Primului Ministru, pe 26 iunie, situaţia centralizată a evaluării pagubelor cauzate de fenomenele hidrometeorologice extreme înregistrate cu luna iunie.
Publicat înJudeţ, Ultima oră