Un echipaj de descarcerare și o autospecială de stingere cu apă și spumă au intervenit luni dimineață pe Drumul Județean 107B, între Loamneș și Alamor la un accident rutier.
Două autoturisme s-au ciocnit frontal. Conform ISU Sibiu, două persoane sunt rănite, printre care unul dintre șoferi este încarcerat. La fața locului au ajuns și lucrătorii de la Circulație, aceștia afectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate condiţiile în care s-a produs accidentul.
Actualizare ORA 10:00
”Din primele cercetări reiese că accidentul rutier s-ar fi produs pe fondul depăşirii neregulamentare efectuate de către un şofer în vârstă de 20 de ani, aflat la volanul autoturismului condus dinspre Pauca, localitatea de domiciliu. Acesta nu s-a asigurat înainte de a începe manevra, a pătruns pe contrasens pentru a depăşi o căruţă şi a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar din sens opus de către un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Sura Mare.” transmite IPJ Sibiu