Guvernul ia în calcul restricționarea circulației între anumite localități dacă apar focare
FOTO: arhivă

Ministrul Sănătății a declarat duminică seară că Guvernul ia în calcul restricționarea circulației între anumite localități. Valea Prahovei și Litoralul sunt sub lupa autorităților.

Autoritățile iau în calcul restricționarea circulației în anumite localități, dacă apar focare de coronavirus, a anunțat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, duminică seara la Digi24. „Analizăm Valea Prahovei și litoralul, acolo se respectă cel mai puțin regulile”, a precizat ministrul.
Nelu Tătaru a precizat că bilanțul de astăzi arată că „avem o rată de 4% de infectare, avem o transmitere comunitară accentuată”. Ministrul Sănătății a recomandat în acest sens respectarea regulilor: purtarea măștii, distanțarea fizică și spălatul și dezinfectatul mâinilor.
„Avem un sistem medical pregătit dar nu trebuie să ne punem în această bază. Cresc cazurile grave, avem o virulență crescută și sunt afectate grupele de risc. Am văzut și tineri afectați”, a subliniat el.
Tătaru a precizat că România are 4.000 de paturi la ATI, dintre care 3.000 sunt „complet dotate”.
„Nu este o problema ca număr sau ca dotare, dar este o problemă că noi ne gândeam că tot ce era spital covid să-l putem reda că spital non-covid”, a spus ministrul.
În acest sens, el a spus că trebuie avută în vedere o raportare diferită în funcție de situația din fiecare județ.
„Analizăm Valea Prahovei și litoralul, acolo se respectă cel mai puțin regulile. Reevaluăm și agenții economici”, a subliniat Nelu Tătaru.
Întrebat dacă va fi impusă carantina în anumite locuri de vacanță, ministrul a spus că nu, dar că „agenții economici trebuie să respecte regulile. Dacă nu sunt respectate, se vor lua măsuri”.
„Nu este intenția noastră să ne transformăm în stat polițienesc, relaxarea a fost însușită, și-a dat acordul tot ce a însemnat industrie din domeniul respectiv. Au fost de acord cu regulile, să le respecte. E o relaxare pe care ne-am asumat-o toți. Ar fi trebuit să nu ajungem aici. Mai vedem și această bagatelizare a ce înseamnă pandemie, reguli, care a dus la îndemnul de nerespectare a regulilor”, a spus Tătaru.
El a precizat că mâine se va lua decizia la nivelul grupului tehnic dacă se va da aviz pentru redeschiderea restaurantelor.
„Avem în schimb acele focare care sunt căminele și focare în spitale, sunt focare gestionate . Vom impune, ne gândim și la restricționarea circulației în anumite localități. Evaluăm și rezultatele vor da și măsura”, a precizat Nelu Tătaru.
Ministrul sănătății a precizat și că va fi gândit un proiect de lege în care să fie prevăzută carantina și izolarea pentru când nu va mai fi stare de alertă.
Cu privire la acuzația că se testează mai mult pentru a descoperi mai multe cazuri noi, ministrul a răspuns că „numărul de teste ține de numărul de recoltări. (…) Nu poți impune o limită, să avem în fiecare zi 12.000 de recoltări”.

Ultima oră