Pompierii au reluat, vineri dimineaţa, căutarea fetiţei care a căzut marţi seara, în râul Cibin, ei apelând şi la un echipaj de scafandri, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Alina Voina.
„Misiunea de căutare a fetiţei căzute în râul Cibin continuă. Pompierii militari sibieni au reluat în această dimineaţă intervenţia la faţa locului cu două bărci pneumatice. În cursul dimineţii, un echipaj specializat de scafandri se vor alătura în misiunea de căutare. Salvatorii depun tot efortul necesar pentru găsirea copilului şi finalizarea intervenţiei”, a explicat Alina Voina.
Potrivit acesteia, copilul, în vârstă de patru ani, a căzut în râu în timp ce se juca cu alţii copii pe malul apei, în apropiere de două hipermarketuri.