Prins în trafic la Sibiu cu un permis de conducere fals
FOTO: arhivă

Un sibian a încercat să îi ducă de nas pe polițiștii. A fost oprit în trafic, în dimineața zilei de miercuri, și le-a prezentat un permis de conducere fals. 

„La data de 24 iunie a.c., în jurul orei 08,30, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe Șoseaua Alba Iulia de către un localnic în vârstă de 35 de ani. Sibianul a înmânat polițiștilor un permis de conducere eliberat de autoritățile italiene, însă, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că documentul este unul fals, iar bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice”, transmite Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Prins în trafic la Sibiu cu un permis de conducere fals

În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv uz de fals.

Față de sibian, polițiștii au luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările continuă la nivelul Biroului Rutier Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică