Igiena și curățenia au avut un rol însemnat în prelungirea speranței de viață a omenirii și în evoluția acesteia ca specie. Dintotdeauna, așadar, curățenia spațiilor de locuit, de muncă sau cele de petrecut timpul au fost importante în prevenția alergiilor și bolilor. Până la finalul secolului 19, însă, mijloacele și posibilitățile de curățenie erau destul de rudimentare și neperformante, cârpele, periile și măturile fiind singurele ustensile care preluau această esențială sarcină. Apariția aspiratorului a schimbat mult lucrurile, fiind o adevărată revoluție în domeniul curățeniei, atât la interior, cât și, mai târziu, la exteriorul locuințelor sau spațiilor de lucru.
Aspiratorul – istorie și prima utilizare
Prima dată când a fost utilizat un aspirator a fost în 1869. Era o mașină de lemn, fabricată de Compania Americană de Curățare a Covoarelor. Aspiratorul funcționa prin apăsarea repetată a unei manete din partea superioară și nu curăța foarte bine, deși depășea performanțele periilor care nu reușeau decât să ridice praful de pe covoare, înainte ca acesta să se așeze la loc.
Primul aspirator electric ”portabil” a fost inventat în San Francisco, în 1905. Această mașinărie cântărea peste 40 de kilograme și, din această cauză, a fost un eșec comercial. În aceeași perioadă, chiar în același an, în Europa, în Marea Britanie, Walter Griffiths, un producător din Birmingham, a inventat, la rândul său, un alt tip de aspirator portabil, acționat de o singură persoană, dar nici el nu a avut foarte mult succes.
În 1907, James Murray Spangler, care se ocupa cu serviciul de curățenie la o instituție departamentală a SUA, a descoperit că bătătorul de covoare pe care-l folosea era responsabil de tusea sa cronică. Acest om a avut o soluție creativă. Folosint o coadă de mătură, un motoraș, o față de pernă și cutia în care ținea săpunurile, a încropit un aspirator, pe care l-a patentat ulterior. Însă, pentru că nu avea fondurile necesare pentru a dezvolta invenția, a vândut un an mai târziu patentul acesteia afaceristului local William H. Hoover. Acesta din urmă, văzând potențialul invenției, a înființat o fabrică ce avea să fabrice doar aspiratoare.
În 1901, britanicul Hubert Cecil Booth, de profesie inginer, a observat că mașinile de curățenie de până atunci suflau aerul, iar murdăria era plimbată din loc în loc, ba chiar împrăștiată în aer. Booth a avut ideea de a fabrica o mașinărie care să aspire aerul, în loc să-l sufle. „Azi am făcut experimentul de a aspira cu propria mea gură praful de pe spătarul unui scaun tapițat dintr-un restaurant de pe Victoria Street. Praful m-a făcut să tușesc groaznic, dar am reușit să-l aspir”, nota, la acea vreme Booth, în jurnalul său.
Aspirator – oferte (LINK)
Astfel, gura și gâtul lui Hubert Cecil Booth au devenit primul aspirator. Principiul s-a dovedit valid și funcțional. Secretul era să găsească combinația de țesături și urzeală care să servească drept filtru. A găsit-o în 1901, an în care și-a și patentat invenția. Aspiratoarele anterioare electricității erau acționate cu mâna sau cu piciorul. Au existat și modele care aveau roți și care filtrau praful în apă. Acestea erau acționate de cel puțin două persoane.
Aspirator – evoluție
Sosirea motorului electric a dus la revoluționarea mai multor aparate electrocasnice. Primul aspirator electric a fost opera americanului Murray Spengler, dar acesta a obținut patentul doar după șapte ani. Aspiratorul lui Booth era de dimensiuni enorme, fiind manipulat de două persoane. Acesta, de dimensiunile unui automobil, era gândit ca un serviciu la domiciliu, nu ca un aparat electrocasnic. Cei doi mergeau pe străzi și, când aveau mușterii, puneau în funcțiune gigantul aspirator și introduceau furtunul acestuia pe geamul casei, de unde aspirau praful și murdăria.
Era de așteptat așadar ca aspiratorul lui Booth să nu aibă succesul scontat în rândul gospodinelor, care depindeau prea mult de „terți” pentru a face curățenie și care și-ar fi dorit un mijloc aflat la îndemână exact atunci când au nevoie sau vor să facă curățenie în case.
Treptat, aspiratoarele au evoluat, de la aparate mari și greoaie, la unele mai mici, portabile și cu utilitate crescută. În prezent, avem chiar și aspiratoare care fac singure treaba: celebrele aspiratoare-robot, care, prin intermediul unor senzori, evită mobilele și scările. Acum avem o multitudine de modele de aspiratoare disponibile, de la cele verticale la roboți și de la cele de mână la cele industriale, de la aspiratoarele cu sac la cele fără sac și așa mai departe.
Aici oferte aspirator – (LINK)
În prezent, există peste 100 de producători de aspiratoare la nivel mondial. Cei mai cunoscuți sunt Electrolux, Dyson, Philips, Daweoo, Karcher, Hoover și Koblenz. Cele mai importante piețe pentru aspiratoare sunt cea nord-americană și cea europeană, ambele cu vânzări totale de peste 3 miliarde de dolari anual.