anchetă epidemiologică la o fabrică din sibiu - doi angajați confirmați cu coronavirus

Alertă epidemiologică la fabrica Fritzmeier. Doi angajați au fost confirmați pozitiv cu noul coronavirus. Direcția de Sănătate Publică Sibiu a început o anchetă epidemiologică și va dispune o serie de măsuri de protecție în fabrică.

O angajată din fabrică s-a simțit rău și a fost transportată de urgență la Spitalul Clinc Județean de Urgență. Aceasta avea simptome specifice îmbolnăvirii cu coronavirus și i s-a făcut testul pentru COVID – 19. Rezultatul testului a fost pozitiv. Între timp, potrivit autorităților, în aceeași fabrică a mai apărut un caz.

anchetă epidemiologică la o fabrică din sibiu - doi angajați confirmați cu coronavirus

„Sunt confirmați 2 angajați ai unei fabrici producătoare de cabine pentru mașini industriale. Ancheta epidemiologică a fost demarată și este în desfășurare”, a precizat, pentru Ora de Sibiu, Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

Deocamdată, Direcția de Sănătate Publică Sibiu încearcă să identifice toate persoanele care au intrat în contact direct cu cei doi angajați infectați cu coronavirus. În funcție de concluziile anchetei, vor fi dispuse măsuri specifice de protecție sanitară.

Știre în curs de actualizare.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică