Noul șef al ISU Sibiu, Lucian Trefaș, spune că a preluat conducerea instituției într-un moment foarte bun în ceea ce privește tehnica din dotare cu care se răspunde la solicitări. Acesta a declarat, în cadrul emisiunii „Interviuri pe Față”, că Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu are autospeciale moderne pentru majoritatea tipurilor de intervenții.
„Avem autospeciale moderne pentru majoritatea tipurilor de intervenții. Dacă acum trei, patru ani aveam autoscară, a cărei dată de naștere, hai să-i spun așa, nu ne făcea mândri, în momentul acesta Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu are trei autoscări moderne primite în ultimii doi ani care pot răspunde la foarte multe solicitări la înălțime, putând să intervină până la 42 de metri înălțime. Anul acesta am primit o autospecială de descarcerare cu accesorii de descarcerare grea pe un șasiu cu o mobilitate foarte bună. După cum știți în ultimul an și jumătate am primit foarte multe autospeciale SMURD atât de prim ajutor calificat cât și de terapie intensivă și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, care este principalul nostru sprijin din punct de vedere al asigurării cu tehnică de intervenție, are în derulare în continuare programe atât în ceea ce privește tehnica specifică pentru intervenții, care deși au o periodicitate mai mică, se întâmplă mai rar, dar de regulă au un impact mult mai mare, cât și pentru dotarea cu autospeciale de stingere cu apă și spumă, tehnica pe care noi o folosim cel mai mult la intervențiile noastre”, a declarat Lucian Trefaș, șeful ISU Sibiu.