CJ Sibiu rupe contractul cu Construcții SA - Șantierul de la Neurologie se închide

Consiliul Județean Sibiu reziliază, vineri, contractul pentru reabilitarea secției de Neurologie a Spitalului Județean, încheiat cu Construcții SA din cauza întârzierii nejustificate a lucrărilor. Firma nu va mai putea partcipa timp de trei ani la licitațiile organizate de instituție.

Conducerea Consiliului Județean Sibiu speră că, rezilierea contractului, semnat în august 2018, va fi făcută ”cu acordul părților”. Firma Construcții SA va primi însă un ”certificat de neconformitate”, în baza căruia îi vor fi respinse ofertele pe care le-ar putea depune la licitațiile organizate de Consiliul Județean Sibiu.

CJ Sibiu rupe contractul cu Construcții SA - Șantierul de la Neurologie se închide

”Avem ca variantă, încetarea de comun acord a contractului. Nu ne dorim procese care să ducă la prelungirea termenului de implementare a acestei lucrări. Ambele părți doresc asta. Însă vom fi nevoiți să emitem un certificat de neconformitate. Autoritățile contractante de oriunde din țară pot ține cont de aceste certificate, prin urmare există posibilitatea să fie respinși”, a explicat Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu.

CJ Sibiu rupe contractul cu Construcții SA - Șantierul de la Neurologie se închide CJ Sibiu rupe contractul cu Construcții SA - Șantierul de la Neurologie se închide CJ Sibiu rupe contractul cu Construcții SA - Șantierul de la Neurologie se închide CJ Sibiu rupe contractul cu Construcții SA - Șantierul de la Neurologie se închide CJ Sibiu rupe contractul cu Construcții SA - Șantierul de la Neurologie se închide

Conducerea Consiliului Județean Sibiu reziliază contractul de renovare a Clinicii de Neurologie din cadrul SCJU, încheiat cu asocierea de firme SC Construcții SA și SC Sfera Con SRL din cauza întârzierii nejustificate a lucrărilor. Concluzia specialiștilor din cadrul CJ Sibiu a fost aceea că, aceste întârzieri, au pus în pericol investiția de aproape 10 milioane de lei.

După rezilierea contractului, va fi organizată o nouă licitație.

”Vineri sperăm ca totul să fie în regulă, iar luni să putem prelua amplasamentul și să începem pregatirea unui nou caiet de sarcini pentru o nouă achizitie, care presupune o actualizare a proiectului, să putem contracta un nou constructor. Sperăm să nu avem probleme”, a precizat Oana Popa, director executiv al Direcției de Strategii și Proiecte din cadrul CJ Sibiu..

Decizia de renunțare la colaborarea cu constructorul, care a obținut contractul prin licitație publică, vine după mai multe luni de negocieri și termene amânate.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică