Afaceri cu telefoane false la Sibiu - Polițiștii au intrat pe fir
FOTO: arhivă

Un bucureștean a fost prins în flagrant în timp ce încerca să vândă la Sibiu o replica a unui telefon mobil. Tânărul de 18 ani cerea pe el 4.000 de lei. 

„La data de 17 iunie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sibiu au prins în flagrant un tânăr în vârstă de 18 ani, din București, în timp ce, în schimbul sumei de 4.000 de lei, îi oferea unui sibian o replică a unui telefon mobil”, informează Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune, iar față de tânărul bucureștean s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat instanței în vederea aplicării măsurilor legale.

Cercetările continuă la nivelul Serviciului de Investigații Criminale Sibiu.

Ultima oră