Percheziții de amploare la Sibiu - Țepari cu locuri de muncă în străinătate reținuți de poliție
FOTO arhivă

O întreagă grupare infracțională specializată pe înșelăciuni a fost destructurată de polițiștii sibieni și procurorii DIICOT. În cursul dimineții de miercuri s-au făcut zeci de percheziții domiciliare în țară, cele mai mult în județul Sibiu. Aproape o sută de suspecți sunt cercetați în acest moment. 

Percheziții de amploare la Sibiu

„La data de 17 iunie a.c., D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Sibiu și polițiștii sibieni de investigare a criminalității economice, delegați în cauză, au efectuat 39 de percheziții domiciliare în județele Sibiu (37), Teleorman(1) și Hunedoara(1) într-o cauză penală având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și înșelăciune în formă continuată cu consecințe deosebit de grave în care sunt cercetați în acest moment 98 de suspecți persoane fizice și juridice”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Percheziții de amploare la Sibiu - Țepari cu locuri de muncă în străinătate reținuți de poliție

Perchezițiile domiciliare au vizat atât locuințe private, cât și 13 sedii de societăți comerciale de pe raza județelor amintite.

Țepari cu locuri de muncă în străinătate, cercetați de oamenii legii

Timp de șase ani, zeci de indivizi au dat țepe mai multor persoane aflate în căutarea unui loc de muncă în străinătate. „Din cercetările efectuate până în prezent în cauză a rezultat faptul că, în perioada februarie 2014 – prezent, în municipiul Sibiu ar fi fost înființate mai multe societăți comerciale, administrate de aceleași persoane, având ca obiect principal de activitate plasarea forței de muncă în străinătate, cu intenția desfășurării de activități ilicite prin inducerea în eroare a persoanelor de bună-credință”, mai spune Welter.

Țeparii ar fi postat anunțuri pe diferite site-uri de profil din România prin care ar fi promis un loc de muncă avantajos în străinătate, convingându-i telefonic pe cei interesați să se prezinte la sediul din municipiul Sibiu unde, contra unei sume de bani cuprinse între 400 – 700 de lei, ar fi oferit garanția unui loc de muncă. În realitate, persoanele în cauză nu ar fi întreprins nicio activitate în scopul obținerii de locuri de muncă, urmărind doar obținerea de câștiguri ilicite.

Peste 10.000 de victime. Prejudiciu de peste 2.000.000 lei

Prin acest mod de operare, ar fi fost prejudiciate peste 4.000 de victime, valoarea sumelor încasate ilicit depășind 2.000.000 de lei. În cauză, sunt indicii că, în realitate, numărul victimelor este mult mai mare, de peste 10.000 de persoane și, implicit, prejudiciul cauzat.

În urma acțiunilor desfășurate în cursul acestei dimineți, la sediile I.P.J. Sibiu și D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sibiu au fost aduse în vederea audierii 90 de persoane având calitatea de suspect și 40 de persoane având calitatea de martor.

De asemenea, din locațiile vizate au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor și administrării probatoriului în cauză peste 200.000 de lei, documente, zeci de telefoane mobile și suporturi de stocare. Percheziții de amploare la Sibiu - Țepari cu locuri de muncă în străinătate reținuți de poliție

Percheziții de amploare la Sibiu - Țepari cu locuri de muncă în străinătate reținuți de poliție

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Sibiu, I.P.J. Teleorman și Hunedoara și al jandarmilor, precum și al polițiștilor din cadrul BCCO Alba – Iulia, SCCO Sibiu, SCCO Hunedoara și SCCO Teleorman.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția de Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, de Brigăzile de Operațiuni Speciale București și Alba Iulia și Serviciul de Operațiuni Speciale Sibiu.

Ultima oră

Participă la discuție

2 Commentarii

Publică