Carambol pe Valea Oltului - Trafic rutier blocat spre Vâlcea
Sursa: IPJ Sibiu

Un carambol, în care au fost implicate trei mașini, a avut loc, miercuri dimineață, pe DN 7, în zona Lazaret, pe sensul de mers Sibiu – Vâlcea. De vină au fost conducătorii auto, care nu au păstrat distanța de siguranță între mașini.

”Accidentul rutier s-a produs pe fondul nepăstrării distanței de siguranță. Șoferul unei autoutilitare, în vârstă de 55 de ani, din Veștem, a intrat în coliziune cu un turism condus în fața sa, regulamentar, pe care l-a proiectat în alt turism condus pe aceeași direcție de deplasare”, transmite Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

Carambol pe Valea Oltului - Trafic rutier blocat spre Vâlcea

În urma impactului, un pasager din autoutilitară, în vârstă de 60 de ani, tot din Veștem, precum și șoferul primului turism lovit, un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Sibiu, au fost transportați la spital, conștienți.

”SAJ Sibiu a trimis de urgență două echipaje medicalizate la un accident rutier produs pe Valea Oltului, în apropiere de localitatea Lazaret. Echipajele de intervenție au acordat îngrijiri medicale la două persoane implicate în accident. Este vorba despre un bărbat de 30 de ani, cu traumatism lombar și costal drept și un bărbat de 60 de ani cu TCC acut și traumatism de membru superior drept. Ambele victime sunt în stare stabilă și sunt transportate la UPU Sibiu”, informează Genu Scridon, purtător de cuvânt al SAJ Sibiu.

Traficul rutier este blocat complet pe sensul de mers către Vâlcea.

Știre în curs de actualizare.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică