VIDEO Starea de alertă a fost prelungită - Ce măsuri s-au luat
foto: arhivă

fStarea de alertă va fi prelungită cu 30 de zile începând de mâine, 17 iunie. Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de Consiliul Național pentru Situații de Urgență și anunțată de premier în ședința de azi a Guvernului.

Premierul Ludovic Orban a declarat că, de acum înainte, vor fi permise oficierea de slujbe în interiorul bisericilor și jocurile de noroc, scrie DigiFM.
În plus față de decizia de vineri am luat decizia de a permite oficierea de slujbe și în interiorul bisericilor. Noi nu am închis bisericile, ele au fost deschise. Nu s-a permis, însă oficierea de slujbe. Bisericile fiind de mărimi variabile, va fi un număr redus de credincioși care va putea participa. Aici vor trebuie stipulate foarte clar regulile – distanță, purtarea măștii, a precizat șeful Executivului.

Orban s-a referit și la reluarea activității sălilor de jocuri de noroc, un motiv de atac din partea celor din Opoziție.

A fost o adevărată campanie împotriva noastră. Jocurile de noroc nu sunt doar cele de tip slot machines. E vorba de casele de pariuri, Loteria… Ce nu înțeleg cei care ne critică doar ca să se afle în treabă este că măsurile pe care le-am luat au avut la bază evaluarea riscului epidemiologic, a mai spus prim-ministrul.

Social-democrații au decis că vor vota pentru prelungirea stării de alertă, dar cu unele modificări, printre care excluderea achizițiilor directe și redeschiderea bisericilor și teatrelor. Starea de alertă ar urma să fie de doar 15 zile, anunța ieri președintele PSD, Marcel Ciolacu.

Pe de altă parte, ALDE își menține poziția și anunță că nu va vota prelungirea stării de alertă. Liderul Alianței, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că ar fi doar o „manevră” a premierului Ludovic Orban, care „este cu inima cât un purice” să nu se confrunte cu o moțiune de cenzură.

Ultima oră