Unul dintre obiectivele majore asumate de Guvernul PNL a fost, de la bun început, sprijinirea puternică a marilor investiții publice. Guvernul a alocat pentru investiții un procent important din PIB (4,5%), alocare menținută si suplimentată chiar la prima rectificare bugetară (cu un plus de un miliard de lei pentru investițiile locale). Executivul a scurtat termenele procedurilor și a încercat să descurce rapid hățișul unor proiecte blocate.
În mai puțin de două luni de la venirea la guvernare, Guvernul PNL a reușit să deblocheze situația de pe lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva. În vara lui 2019, porțiunea de 21 de km de pe Lugoj-Deva devenise un fel de autostradă-muzeu, cu contractul reziliat la stadiul fizic de 97%. În decembrie 2019, cei 21 de kilometri au fost dați în circulație, cu restricții de viteză și tonaj, scrie Digi24.
La sfârșitul lui mai anul acesta, au fost ridicate temporar restricțiile de tonaj de pe acest tronson. Chiar de la începutul guvernării liberale, lucrurile au început să se miște mai bine și în cazul proiectulului drumului expres Craiova-Pitești. La finalul lui noiembrie, au fost date ordinele de începere a lucrărilor pentru cele două loturi ale tronsonului 2 (Robănești-Slatina). În ultimele două luni ale anului trecut, Guvernul liberal a plătit integral avansul de 76,7 milioane de lei pentru lucrările de pe cele două tronsoane ale drumului expres Craiova-Pitești. De asemenea, autoritățile estimează că, în această vară, dacă nu vor fi contestații, sunt șanse mari să se semneze și contractele pentru tronsoanele 3 și 4 ale acestui obiectiv așteptat.
2020 va fi anul autostrăzii Sibiu-Pitești
Activitatea marilor șantiere de infrastructură rutieră a fost aproape continuă în toată perioada crizei sanitare și economice provocată de pandemie. După primul șoc al pandemiei, lucrul a fost reluat.
După eșecuri în serie ale guvernării anterioare, au început lucrările la un proiect vital pentru România: autostrada Sibiu-Pitești. Guvernul condus de Ludovic Orban a anunțat că anul 2020 va fi anul autostrăzii Sibiu-Pitești. La sfârșitul lui martie 2020, a fost dat ordinul de începere a lucrărilor pe tronsonul Sibiu-Boița (13,2 km), iar de atunci stadiul lucrărilor pe șantier avansează rapid. Recent, a fost semnat și contractul de proiectare și execuție pentru tronsonul 5 al autostrăzii (Curtea de Argeș-Pitești, 30,35 km). Dacă nu vor fi contestații , contractul pentru tronsonul 4 va fi semnat în această vară. De asemenea, autoritățile estimează că tronsoanele 2 și 3 ar putea fi scoase la licitație în lunile următoare, până la sfârșitul anului. Lucian Bode, ministrul Transporturilor declara că, peste puțin timp, Comisia Europeană va aproba finanțarea tronsoanelor 1,4 si 5.
Autostrada Sibiu – Piteşti va avea o lungime de 122,11 kilometri şi va fi împărţită în cinci loturi, Sibiu – Boiţa, Boiţa – Cornetu, Cornetu – Tigveni, Tigveni – Curtea de Argeş şi Curtea de Argeş – Piteşti, va avea opt noduri rutiere şi nouă tuneluri. Autostrada Sibiu – Piteşti este o parte importantă a Coridorului 4 Pan-European, care traversează ţara de la vest la est.
Autostrada Transilvania începe să prindă contur
Lucrurile încep să se miște și în cazul Autostrăzii Transilvania, după atâția ani de amânări și blocaje care au făcut ca din 415 km cât are întregul obiectiv, la momentul rezilierii sa fie construiți doar 51,70 km, reprezentând tronsonul 2B, Câmpia Turzii-Gilău.
În doar două săptămâni au fost semnate două contracte importante pentru două tronsoane ale acestei autostrăzi. Primul contract vizează lotul Târgu Mureș-Ungheni din Autostrada Transilvania. Contractul prevede execuția lucrărilor pentru lotul 1 (Tg Mureș-Ungheni 4,5 km) și drumul de legătură (4,7 km). Termenul de execuție este de 12 luni, iar valoarea contractului este de 284,91 milioane de lei fără TVA. Vineri, 12 iunie, a fost semnat și contractul pentru tronsonul Biharia-Chiribiș (28,55 km), parte a segmentului Borș-Suplacu de Barcău din Autostrada Transilvania. Valoarea contractului este de 326.515.056,68 lei fără TVA, termenul de proiectare este de 6 luni, iar cel de execuție este de 18 luni. Constructorul cu care s-a semnat acest din urmă contract lucrează și la tronsonul adiacent, de la Biharia la granița cu Ungaria, care va fi dat in folosință anul acesta (un segment de 5,35 km). De asemenea, un alt lot al autostrăzii Transilvania, Iernut-Chețani, de 17,9 km, va fi dat în folosință în această vară. Nu în ultimul rând, se estimează că, dacă nu vor fi contestații, în prima parte a lunii iulie va fi semnat contractul de proiectare și execuție pentru un alt tronson al autostrăzii, subsecțiunea 3B2 Zimbor-Poarta Sălajului (12,24 km).
Prezent la semnarea contractului pentru tronsonul Biharia-Chiribiș, premierul Ludovic Orban a precizat că sunt licitații în curs pentru toate tronsoanele care fac legătura între Târgu Mureș și Borș. „Obiectivul şi angajamentul nostru este acela de a construi Autostrada Transilvania. Lucrurile se îndreaptă într-o direcţie bună. Pentru Guvernul pe care îl conduc investiţiile în infrastructură sunt prioritate zero”, a anunțat primul ministru.
150 de kilometri de noi fronturi de lucru în 2020
Evenimentele semnalate anterior vin în continuarea altor premiere înregistrate de Guvernul PNL: începerea lucrărilor la Varianta Ocolitoare Timisoara Sud, la Centura DN 2-A2 din jurul Capitalei, la drumul expres Craiova-Pitești, urgentarea lucrărilor la autostrada Sebeș-Turda astfel încât cei 40 de km să fie dați în circulație la finalul lui noiembrie 2020, urgentarea lucrărilor, urgentarea lucrărilor la lotul de autostradă Râșnov-Cristian pentru a fi dat în folosință în acest an.
În doar o jumătate de an, Guvernul liberal a deschis lucrări pe 70 de km de autostradă și drumuri expres din cei 164 de km aflați astăzi în lucru. Mai mult, Executivul condus de Ludovic Orban va inaugura fronturi de lucru pe încă 80 de kilometri până la sfârșitul anului.