Sibian bătut până la inconștiență pe stradă - Agresorii au fost arestați
FOTO Arhiva

Un sibian a fost bătut cu bestialitate și lăsat în plină stradă în stare de inconștiență de trei indivizi din Poplaca. Victima a fost dusă la spital, iar agresorii au fost arestați. A fost nevoie și de intervenția mascaților, din cauză că cei trei bătăuși nu voiau să se potolească. 

„Trei persoane sunt cercetate penal pentru amenințare și lovire sau alte violențe, pentru doi dintre suspecți s-a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile. Suspecții au amenințat și agresat un bărbat, fără motiv, pe stradă, în localitatea Poplaca”, informează Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Bărbat inconștient pe carosabil. A fost bătut cu bestialitate

Sâmbătă, în jurul orei 20.55, ca urmare a unui apel 112, Secția nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr a intervenit în localitatea Poplaca unde în urma unei altercații o persoană a fost agresată, fiind inconștientă pe partea carosabilă.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție. Din primele cercetări s-a stabilit faptul că trei bărbați, în vârstă de 57 de ani, 35 de ani și 31 de ani, membrii ai aceleiași familii, în timp ce se aflau în incinta unui magazin din Poplaca, aparent fără nici un motiv, au agresat un bărbat în vârstă de 31 de ani, din aceeași localitate, aplicându-i repetate lovituri cu pumnii și picioarele și lăsându-l inconștient pe jos.

În urma loviturilor, victima a fost transportată la U.P.U. Sibiu.

Agresorii erau „dotați” cu bâte. Au intervenit mascații

În timp ce polițiștii desfășurau activități specifice de cercetare la fața locului, aceeași trei bărbați i-au adresat amenințări unui alt localnic, polițiștii intervenind prompt și solicitând totodată, intervenția polițiștilor de la Serviciul de Acțiuni Speciale, având în vedere că doi dintre bărbați aveau asupra lor bâte.

„În baza probelor administrate, cei trei bărbați au fost reținuți de către polițiști pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Sibiu, iar la data de 14 iunie au fost prezentați instanței care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile pentru doi dintre ei și cercetarea sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile a celui de-al treilea”, transmite Luciana Lazăr.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare, fapte prevăzute și pedepsite de 193 alin.2, respectiv art. 206 alin.1 Cod Penal.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică