Iohannis a contestat în instanță amenda de 5.000 lei primită în urma afirmațiilor despre maghiari
foto: arhivă

Președintele Klaus Iohannis a contestat în instanță amenda de 5.000 de lei primită de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pentru afirmatiile referitoare la maghiari. Dosarul a fost depus la Curtea de Apel Bucureşti, iar până în prezent nu a fost stabilit un termen de judecată.

PSD a sesizat CNCD după ce Iohannis, în luna mai, i-a acuzat pe social-democrați că „au vrut să dea Ardealul Ungurilor” în complicitate cu Viktor Orban, scrie Mediafax. Declaraţiile șefului statului au fost făcute după ce proiectul privind autonomia Ţinutului Secuiesc a trecut tacit prin Camera Deputaţilor.

Iohannis a contestat în instanță amenda de 5.000 lei primită în urma afirmațiilor despre maghiari

„Jó napot kívánok, PSD! (Vă doresc o zi bună, PSD).Este incredibil, dragi români, ce se întâmplă în Parlamentul României. PSD a ajutat UDMR să treacă prin Camera Deputaţilor o lege prin care dă autonomie largă Ţinutului Secuiesc. Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD! Este incredibil ce înţelegeri se fac în Parlamentul României! În timp ce noi, eu, guvernul, celelalte autorităţi ne luptăm pentru vieţile românilor, ne luptăm ca să scăpăm de această pandemie, PSD, marele PSD, se luptă în birourile secrete din Parlament, ca sa dea Ardealul Ungurilor. Jó napot, Ciolacu! (Bună ziua, Ciolacu) Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orban, în schimbul acestei înţelegeri?”, a spus președintele.

După scandal, senatorii au respins cu majoritate de voturi proiectul de lege. Klaus Iohannis a anunţat chiar de când a primit amenda că va cere anularea în faţa judecătorilor.

Sursa: Mediafax

Ultima oră

Comentariul meu

Publică