VIDEO: Grupare specializată în furturi din locuințe, destructurată - Hoții prinși în flagrant

Noi detalii despre hoții din județul Maramureș, prinși în flagrant, joi, la Sibiu. Aceștia făceau parte dintr-o grupare specializată în furturi din locuințe. 

„Ieri, 11 iunie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Urbană Sibiu au desfășurat o acțiune specifică în urma căreia patru persoane au fost reținute sub suspiciunea săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, respectiv complicitate la infracțiunea de furt calificat”, transmite Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

VEZI AICI IMAGINI DE LA FAȚA LOCULUI

Furt de 1.000 de euro. Au deschis ușa casei cu cheia potrivită

Joi, în jurul orei 13.30, în municipiul Sibiu, doi bărbați, în vârstă de 29, respectiv 39 de ani, domiciliați în județul Maramureș, folosindu-se de chei potrivite, au intrat într-o locuință de pe strada Lungă, de unde au furat bijuterii și bani în valoare de aproximativ 1.000 de euro. Transportul celor doi la și de la locul faptei ar fi fost asigurat de alți doi maramureșeni, o femeie în vârstă de 33 de ani și un bărbat în vârstă de 34 de ani.

Toate cele patru persoane au fost depistate la timp de către polițiștii sibieni, la locul săvârșirii faptei, astfel că prejudiciul creat a fost recuperat în totalitate.

video
play-sharp-fill

Hoții au fost reținuți

„În cauză, la nivelul Poliției Municipiului Sibiu s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, respectiv complicitate la infracțiunea de furt calificat. Față de cei patru maramureșeni s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările continuă pentru identificarea și documentarea întregii activități infracționale a persoanelor în cauză”, mai spune Luciana Lazăr.

Acțiunea polițiștilor sibieni a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Covasna – Poliția Municipiului Sfântu Gheorghe, Biroul de Investigații Criminale și al polițiștilor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Sibiu. Suportul de specialitate al acțiunii a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică