Fotbalul intern revine în weekend

Pe 12 martie 2020, Federația Română de Fotbal suspenda Liga 1 și toate celelalte competiții fotbalistice autohtone din cauza pandemiei de coronavirus. Inițial era vorba despre o suspendare ce ar fi trebuit să se încheie la finalul lunii martie, însă, în cele din urmă, reluarea campionatului va avea loc abia vineri, 12 iunie, la fix 3 luni de la decizia FRF de suspendare.

Deocamdată, partidele se vor disputa fără spectatori, însă echipele gazdă au posibilitatea de a folosi sistemele de sonorizare pentru a rula imnuri sau îndemnuri ale propriilor suporteri, desigur respectând anumite reguli.

Acțiunea se reia vineri 12 iunie, ora 20:00, cu partida dintre Universitatea Craiova și FC Botoșani, două formații ce au etalat un fotbal spectaculos pe parcursul acestui sezon, așa că așteptăm un meci deschis, cu multe faze de poartă.

Gazdele, echipa mai valoroasă, ocupă poziția a 3-a în clasament și au avantajul propriului teren plus experiența în Play Off din anii anteriori, așa că au cota 1.80 la victorie. De cealaltă parte, FC Botoșani este la prima participare în Play Off, însă pare o echipă capabilă de multe surprize. Cota afișată la NetBet pariuri sportive pentru un eventual succes al moldovenilor în Bănie este una pe care cel mai probabil mulți dintre suporterii oaspeților vor miza, 4.55. Egalul are și el o cotă tentantă, 3.65, la același NetBet (Licența nr. 1160651W000195 emisă de ONJN, valabilă până pe 30.06.2026), operator de gambling online apreciat atât pentru oferta de pariuri, cât și pentru cea de cazino: cele mai multe pacanele online din România (peste 1.200 de titluri) plus multe alte jocuri de masă.

 Programul complet al rundei cu numărul 3 din Liga 1 Play Off/Play Out

Vineri, 12 iunie 2020, ora 20:00 – Universitatea Craiova vs. FC Botoșani

Sâmbătă, 13 iunie 2020

  • FC Voluntari vs. Academica Clinceni, ora 14:30
  • Sepsi Sf. Gheorghe vs. FC Hermannstadt, ora 17:00
  • Dinamo București vs. Chindia Târgoviște, ora 20:00

Duminică, 14 iunie 2020

  • FC Viitorul vs. Poli Iași, ora 17:00
  • CFR Cluj vs. FCSB, ora 20:00

Luni, 15 iunie 2020, ora 20:00 – Astra Giurgiu vs. Gaz Metan Mediaș

 

CFR Cluj vs. FCSB, meciul care poate decide campionatul, are loc chiar în prima rundă

Bucuria revenirii fotbalului intern este dublată de derbiul dintre campioana României, CFR Cluj, și FCSB, meci programat duminică seara, de la ora 20:00. Chiar dacă mai sunt 8 runde până la finalul play-off-ului, un eventual succes al clujenilor ar rezolva în mare parte ecuația titlului. Aceștia s-ar distanța la 7 puncte de FCSB, iar misiunea steliștilor ar fi aproape imposibilă, mai ales dacă ținem cont de faptul că ardelenii au dovedit în ultimii ani că sunt capabili să gestioneze perfect finalurile de sezon.

Cotele NetBet la pariuri o favorizează pe CFR Cluj. Gazdele au cota 2.10 la victorie, egalul este cotat cu 3.40, iar un succes al „roș-albaștrilor” este cotat cu 3.65.

Un amănunt interesant pentru pariori este faptul că în fiecare dintre ultimele 4 meciuri directe am avut același rezultat la pauză, 0-0, un pariu pentru care cei de la NetBet oferă cota 2.05.

Remizele sunt „specialitatea casei” atunci când vine vorba de duelurile directe dintre cele mai titrate două echipe din fotbalul românesc al ultimilor decenii. Nu mai puțin de 8 din ultimele 11 meciuri directe s-au încheiat la egalitate – de 3 ori a fost 0-0 și de 5 ori 1-1. Mai mult decât atât, în niciunul din ultimele 13 meciuri directe nu s-au marcat mai mult de două goluri. Pariul „sub 2.5 goluri” este creditat cu 1.52.

Ultima oră