FC Hermannstadt joacă sâmbătă la Sfântu Gheorghe - Miriuță: "Acum începe cu adevărat campionatul"

În etapa a treia din PlayOut-ul Ligii 1, A.F.C.Hermannstadt joacă în deplasare contra celor de la Sepsi OSK Sf.Gheorghe.  Este prima confruntare oficială după mai bine de 3 luni de pauză sportivă forțată de măsurile pentru combaterea coronavirusului COVID-19. Fundașul Biel Company este accidentat și nu va face deplasarea la Sf.Gheorghe, la fel ca și Kevin Rimane, acesta fiind izolat la domiciliu după revenirea în România.

,,Ne așteaptă un meci foarte greu, cum vor fi și celelalte. Sepsi e o echipă bună, arțăgoasă, cu un antrenor foarte bun. Leo Grozavu e un antrenor care a făcut treabă bună la echipele la care a antrenat. Echipa lui joacă bine, dar sper să ne ridicăm și noi la același nivel și să ne întoarcem acasă cu puncte, adică să facem o figură frumoasă. Este primul joc și se vor face greșeli. Echipa care va face mai puține greșeli va câștiga meciul. Am marcat aproape la fiecare meci disputat și am avut ocazii importante. Și în acest meci vom marca, în mod sigur. Le promit suporterilor că vom juca fiecare meci ca și cum ar fi ultimul. FCH va juca la victorie!”, a declarat Vasile Miriuță, antrenor principal A.F.C. Hermannstadt

,,Mi-a fost dor de fotbal de când a început pandemia și izolarea. A fost o perioadă foarte grea pentru noi, mai ales acum. Este un timp foarte scurt de pregătire – 3 săptămâni de cantonament și o săptămână să pregătim meciul cu Sepsi OSK . Adversarii noștri luptă foarte bine, mai ales pe terenul lor propriu. Pot spune că de acum începe cu adevărat campionatul pentru că fiecare meci este important. Nu mai vrem să se repete situația de anul trecut.”, a declarat Petrișor Petrescu, mijlocaș A.F.C.Hermannstadt.

Înaintea reluării campionatului, FCH ocupă locul 3 în PlayOut, cu 17 puncte, iar Sepsi OSK se situează pe locul 2, cu 19 puncte obținute. Meciul dintre cele două echipe va avea loc sâmbătă, 13 iunie 2020, ora 17, pe Stadionul Municipal din Sf.Gheorghe și se va disputa fără spectatori, în condiții sanitare speciale.

 

Ultima oră