Creștere îngrijorătoare a numărului de cazuri noi de COVID-19 în România

Până joi, 11 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 21.182 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 15.283 au fost declarate vindecate și externate. Până astăzi, 1.369 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 237 de noi cazuri de îmbolnăvire.

În intervalul 10.06.2020 (10:00) – 11.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 9 decese (4 bărbați și 5 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din județele Bacău, Buzău, Dolj, Harghita, Suceava și municipiul București.

Dintre acestea,  1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 1 deces la categoria de vârstă 70-79 ani și 2 decese la persoane de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

La ATI, în acest moment, sunt internați 153 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.213  persoane. Alte 101.455 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 531.619 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 407 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.287 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 117 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 130.600 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 3 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Totodată, în data de 10 iunie a.c., 79 persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 3.368  de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia, 561 în Spania, 84 în Franța, 681 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 114 cetățeni români aflați în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 28 au fost dec larați vindecați: 9 în Germania, 9 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Ultima oră