Clipe de coșmar pentru o tânără din Șura Mare. Un adolescent de 17 ani a agresat-o sexual pe stradă. Potrivit polițiștilor sibieni, a abordat-o, a atins-o în zonele intime, după care a fugit.
„La data de 9 iunie a.c., polițiștii Secției Nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr au reținut un tânăr în vârstă de 17 ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală. În fapt, la data de 7 iunie a.c., în jurul orei 18,30, pe strada Văii din localitatea Șura Mare, ar fi acostat o tânără și ar fi atins-o în zonele intime fără acordul acesteia, după care a fugit”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
În urma cercetărilor efectuate, tânărul a fost identificat și depistat la o stână de pe raza localității Șura Mare.
Este vorba despre un băcăuan în vârstă de 17 ani, domiciliat fără forme legale în localitatea Șura Mare, față de care s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță. Acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările continuă la nivelul Secției Nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr.