Anamaria Prodan s-a pus pe treabă la Sibiu - Veste bună pentru jucătorii de la FC Hermannstadt

Anamaria Prodan face deja treabă la Sibiu. Jucătorii de la FC Hermannstadt au început să își primească salariile restante.

Jucătorii și-au primit două salarii din cele cinci restante, iar următorul lucru pe care vrea să îl facă noul investitor este să achite datoriile clubului, potrivit Sport.ro, care citează ProSport.

„Avem încredere că lucrurile vor fi din ce în ce mai bune. De când a venit doamna Prodan atmosfera s-a mai detensionat. Știm că e ambițioasă și sperăm să devenim un club mult mai puternic”, au spus voci din vestiarul echipei, conform ProSport.

Laurentiu Reghecampf are încredere în soția și în fiica lui și consideră că vor face o treabă bună la Sibiu, deoarece Anamaria nu pune banii pe primul loc.

„E o strategie pe care o fac cei de acolo. Nu am vorbit foarte mult pe tema asta. Așa cum o știu eu pe Ana, sunt sigur că o va ajuta mult pe Rebecca și la urma urmei asta este meseria ei, să aducă fotbaliști, peste tot nu numai la Hermannstadt. Întotdeauna a făcut lucrul ăsta din suflet, niciodată nu a făcut-o pentru bani. (…) De foarte multe ori ea încearcă să ajute jucătorii, în primul rând. Cluburile nu au bani, încep să intre în discuții despre chestia asta, niciodată nu a pus banii înainte de viitorul unui jucător sau performanțele unui club. De aceea cred că tot ceea ce a făcut ea până acum o să îi reușească, pentru că nu are nevoie să spună unui club: Dă-mi banii să îți aduc un jucător. Totdeauna ea a încercat să ajute jucătorii, să crească jucătorii, să le ofere un viitor și dacă se rezolvă chestia asta să câștige bani într-un viitor apropiat”, a declarat Reghe pentru ProSport.

Odată cu venirea Anmariei Prodan la echipă, Iuliu Mureșan și Răzvan Zamfir au plecat de la club.

Sursa: sport.ro

Ultima oră