Județul Sibiu, gazdă pentru cel mai mare eveniment european de drumeție

La nivel mondial, Ziua Mediului este dedicată în acest an celebrării biodiversității. Județul Sibiu are privilegiul de a găzdui specii și habitate care nu se mai găsesc în multe locuri din Europa.

Acest privilegiu vine și cu o mare responsabilitate: aceea de a asigura păstrarea lor, pentru beneficiul continentului european, dar și al generațiilor viitoare. Peste 50% din suprafața județului Sibiu este acoperită de arii protejate, procent care ne plasează pe locul II în țară după județul Tulcea ce găzduiește Delta Dunării.

În strânsă legătură cu valorile biodiversității, Județul Sibiu a declarat anul 2021 Anul Drumeției, când vom fi și gazdele Eurorando – cel mai mare eveniment european de drumeție, care va pune în valoare traseele culturale și de natură din județ. Consiliul Județean Sibiu, Asociația Județeană de Turism Sibiu, alături de Salvamont și SKV au început pregătirile. Se află în desfășurare inventarierea și documentarea traseelor și vor avea loc consultări cu asociațiile și entitățile de profil. Detalii despre eveniment sunt disponibile aici: https://eurorando.eu/.

Ce facem pentru protecția mediului la Consiliul Județean Sibiu?

    • Am fost prima autoritate județeană din țară care a adoptat în 2019 o hotărâre de interzicere a utilizării plasticului de unică folosință la evenimentele proprii și cele ale instituțiilor din subordine. Din acest an, interdicția se aplică și acțiunilor co-finanțate de la bugetul județului. Hotărârea 106/2019 se poate consulta aici: http://www.cjsibiu.ro/hotarari/

 

  • Avem în implementare proiecte cu finanțare europeană pentru eficientizarea energetică a unor clădiri din sistemul public sanitar care au drept efect reducerea consumului energetic, cu impact pozitiv asupra schimbărilor climatice. Este vorba de trei clădiri ale spitalului județean, trei clădiri ale Spitalului de Pneumoftiziologie și Pavilionul IV al Spitalului de Psihiatrie Gh. Preda.  Valoarea totală a acestor investiții este 65.072.950 lei, adică 13.556.864 euro.
  • Un proiect de eficientizare energetică a clădirii care găzduiește Centrul Școlar pentru educație incluzivă nr. 2 a fost depus spre finanțare în cadrul programului Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021 în valoare de 2 milioane euro.
  • În domeniul gestionării deșeurilor se află în pregătire un proiect cu fonduri europene pentru „Investiții complementare Sistemului Integrat de Management al Deșeurilor” în valoare de aproximativ 45 milioane euro.
  • De curând, prin proiectul EUREGA a fost integrată componenta de gastronomie în strategia Județului Sibiu și au fost adoptate o serie de măsuri care să sprijine consumul local. Atunci când cumpărăm produse locale contribuim la reducerea poluării prin transportarea la mare distanță a alimentelor, dar și la păstrarea soiurilor locale de plante, semințe și a raselor locale de animale, a biodiversității deosebite pe care o avem în regiune. Ghidul unui stil de viață sănătos și Manualul pentru producători sunt disponibile aici: https://gusturisibiene.ro/sprijinim-producatorii/
  • A fost depus spre finanțare un proiect pe fonduri europene pentru realizarea pistei de biciclete între Avrig și Mârșa. Pe drumurile județene care se reabilitează, politica CJS va fi de a integra și piste de biciclete, așa cum este cazul pe DJ 106 C Sibiu – Cisnădie.

 

 

Mulțumesc cu această ocazie Agenției pentru Protecția Mediului Sibiu pentru eforturile lor în acest domeniu, dar și organizațiilor neguvernamentale active, care sunt un sprijin important pentru autorități în protejarea mediului: Asociația Prietenii Berzelor, Asociația Tură în Natură Sibiu, Cu Verdele-n Sus, Asociația Animal Life, Asociația Trai Verde, Fundația Comunitară Sibiu, Asociația Un Viitor Fără Gunoi, Asociația My Transylvania și nu numai. Vreau ca împreună să facem din județul Sibiu un campion în domeniul protecției mediului”,  – Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică