din 15 iunie, al treilea val de relaxare - ce măsuri se vor lua
FOTO: arhivă

Al treilea val de relaxare se va întâmpla la 15 iunie. Dar, potrivit lui Raed Arafat, „este prea devreme de a spune și de a specula ce măsuri s-au putea lua, ce va fi deschis”. Șeful DSU spune însă la ce măsuri de relaxare să NU ne așteptăm începând cu acea dată.

Raed Arafat: Au fost anunțate câteva măsuri posibile de către ministrul Economiei, de către alți miniștri. Ideea este că la acest moment încă este prea devreme de a spune și de a specula ce măsuri s-au putea lua, ce va fi deschis. Măsurile anunțate de miniștri sunt măsuri foarte posibil să se întâmple.

din 15 iunie, al treilea val de relaxare - ce măsuri se vor lua

Toată lumea spune foarte clar: „Dacă situația rămâne sub control!”. De ce spun că e prea devreme? Pentru că suntem la doar 4 zile de la relaxarea din data de 1 iunie. Noi trebuie să vedem efectele acestei relaxări, ca să putem să spunem cu certitudine ce va rămâne și ce nu dintre activitățile care urmează să se deschidă. Noi, lumea medicală, rămânem în acest moment în observație. Este posibil ca unele activități de la mall-uri să se deschidă. Este posibil să ajungem ca unele activități în unele spații să se deschidă cu limită, dar e prea devreme să spunem care dintre ele, cum va fi acest lucru până nu vedem care este impactul perioadei 1 iunie – 15 iunie. Săptămâna viitoare vom începe să spunem, dacă totul este sub control, care vor fi măsurile suplimentare de relaxare din data de 15 iunie.

Arafat: Nu m-aș hazarda acum să spun care vor fi măsurile de relaxare. Aș spune mai bine la ce să NU ne așteptăm
Sunt unele țări care deja relaxează totul din 15 iunie, sunt altele care nu fac acest lucru. Va trebui să așteptăm să vedem care va fi evoluția. Nu m-aș hazarda acum să spun cu certitudine care vor fi măsurile respective. Aș spune mai bine la ce să NU ne așteptăm ca măsuri de relaxare. Poate că nu e bine să ne așteptăm la activități în masă în spații închise, la activități cu un număr foarte mare în spații deschise.

De exemplu, poate că cinematografele sau teatrele nu vor fi la capacitate maximă chiar din 15 iunie. Poate că asta va fi o chestie pentru mai târziu, peste încă 15 zile. Poate că anumite competiții sportive vor avea loc în continuare fără spectatori, sau cu un număr limitat. Depinde de cum evoluează situația până în data de 15 iunie. Ce NU va fi cu siguranță, nu vor fi manifestările cu un număr larg în afară sau în interiorul unor spații închise. Asta, la acest moment, este un lucru care nu va avea loc în următoarea perioadă de relaxare de după 15 iunie.

Aici vorbim de săli de cinema, săli de spectacole și festivaluri cu un număr foarte mare de oameni în exterior.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică