Românii care revin din Grecia sau Bulgaria nu mai stau în izolare
foto: arhivă

Veste bună pentru românii care şi-au făcut planuri de vacanţă în Grecia sau Bulgaria anul acesta.

Premierul Ludovic Orban a comunicat în ședința BEx PNL că în aceste zile se lucrează la un pachet de măsuri care să fie aplicate după data de 15 iunie şi care să le permită celor care vor să se bucure de soare pe plajele elene sau de o excursie în ţara vecină să revină în România fără condiţia de a intra în izolare pentru 14 zile, scrie Digi24.

Institutul Naţional de Sănătate Publică şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă monitorizează situaţia din cele două ţări pentru vedea dacă acestea rămân sub coeficientul de risc privind infectarea cu noul coronavirus, adică sub pragul de 4 sau 5.

Decizia vine după revizuirea evaluării epidemiologice realizază de România la începutul lunii aprilie. De atunci şi până acum, însă, epidemia de coronavirus a cunoscut o stagnare sau chiar o scădere în cele două state europene.

La ora actuală în Grecia au fost raportate 2.937 de cazuri de persoane infectate cu COVID-19, din care 179 de morţi, iar în Bulgaria erau 2.538 de astfel de cazuri şi 144 de decese.

Ultima oră