italia a deschis granițele - de miercuri sunt așteptați turiștii străini

Italia a redeschis, miercuri, granițele pentru turiștii europeni, după o lungă perioadă de izolare. Mministrul Afacerilor REgionale, Francesco Boccia, a concluzionat că „țara revine la viață”.

După o lună de ridicare graduală a restricţiilor, Italia şi-a redeschis miercuri şi frontierele pentru turiştii europeni, un nou pas spre normalizare şi relansare a turismului înainte de sezonul estival, informează Agerpres.

italia a deschis granițele - de miercuri sunt așteptați turiștii străini

„Ţara revine la viaţă”, a concluzionat ministrul Afacerilor Regionale, Francesco Boccia, în condiţiile în care au fost reluate zborurile internaţionale pe aeroporturile din trei mari oraşe: Roma, Milano şi Napoli.

Tot miercuri au fost reluate deplasările libere între cele 20 de regiuni ale Italiei, de la nord şi până în sudul peninsulei, o măsură aşteptată cu nerăbdare de italieni.

Magazinele, cafenelele şi restaurantele au fost redeschise, precum şi majoritatea monumentelor şi site-urilor turistice: Basilica Sfântul Petru, Colosseumul din Roma, ruinele din Pompei, turnul din Pisa, catedralele din Milano şi Florenţa, muzeele din Vatican etc.

În timp ce pandemia de coronavirus pare a fi ţinută sub control, Italia trebuie să facă faţă, în prezent, celei mai grave recesiuni de după cel de-al doilea război mondial şi are nevoie disperată de revenirea turiştilor, având în vedere că sectorul turismului este responsabil pentru 13% din Produsul Intern Brut.

Turiştii străini ar putea veni în Spania la finalul lunii

Spania lucrează la un plan ce prevede deschiderea graduală a graniţelor sale pentru vizitatorii din ţările considerate mai sigure în lupta împotriva coronavirusului, posibil începând din 21 iunie, a anunţat miercuri un purtător de cuvânt al Ministerului Turismului, informează Agerpres, care citează Reuters.

Spania este a doua cea mai vizitată ţară din lume, după Franţa, iar turismul este crucial pentru economie, contribuind cu aproximativ 12% la Produsul Intern Brut. Conform datelor oficiale, numărul vizitatorilor internaţionali în Spania a atins în 2019 nivelul record de 83,7 milioane – al şaptelea an consecutiv de creştere a numărului de turişti.

Guvernul premierului Pedro Sanchez ar urma să ridice din 21 iunie starea de urgenţă pe teritoriul ţării, ceea ce înseamnă că spaniolii vor putea călători din nou, pe fondul reducerii epidemiei. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Turismului a precizat că este posibil ca unii turişti străini să înceapă să sosească în Spania din 21 iunie sau din 22 iunie.

Una dintre cele mai afectate ţări de pandemia de coronavirus, Spania a înregistrat până acum 240.000 de contaminări şi 27.000 de decese. Cu toate acestea, cifrele se îmbunătăţesc treptat, iar marţi a fost a doua zi consecutiv când în Spania nu s-a înregistrat niciun deces de COVID-19.

Sursa: Agerpres

Ultima oră

Comentariul meu

Publică