peste 120 de intervenții ale pompierilor sibieni în minivacanță - incendii și deblocare de uși
FOTO arhivă

Peste 100 de pompieri militari din cadrul ISU Sibiu s-au aflat, zilnic, la datorie în minivacanța de 1 Iunie. Aceștia au răspuns prompt unui număr de 128 de solicitări venite prin numărul de urgență 112, acestea reprezentând cu precădere cazuri de natură medicală.

Printre intervenții se numără și un incendiu care a izbucnit în timpul nopții la Curciu, comuna Dârlos. Trei adulți și doi copii au suferit arsuri pe aproximativ 30% din corp. „Intervenția din data de 30 mai a.c. , în jurul orei 05:30, când salvatorii sibienii din cadrul Secției de pompieri Mediaș au intervenit de urgență cu două echipaje SMURD și un echipaj de pompieri militari în sat Curciu, comuna Dârlos, str. Principală unde s-a produs o explozie a unei butelii. S-au acordat îngrijiri medicale pentru trei adulți și doi copii care au fost transportați, conștienți la CPU Mediaș cu arsuri pe aproximativ 30% din corp”, transmite Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

peste 120 de intervenții ale pompierilor sibieni în minivacanță - incendii și deblocare de uși

Notabilă este și o misiune pirotehnică din data de 30.05.2020, în jurul orei 21:00. Echipa pirotehnică a intervenit în zona de pădure a localității Porumbacu de Jos (Valea Porumbacului) pentru cercetarea, identificarea, ridicarea, transportarea și depozitarea în vederea distrugerii ulterioare a unui proiectil exploziv de război calibrul 100 mm.

De asemenea, în aceeași zi, 30.05.2020, în jurul orei 23:00, ca urmare a unui apel venit pe numărul de urgență 112, salvatorii din cadrul Detașamentului de pompieri Sibiu au intervenit în municipiul Sibiu, Aleea Infanteriștilor pentru deblocarea ușii unui apartament situat la etajul IV a unui bloc. Cu ajutorul autospecialei de salvare și intervenție la înălțime, salvatorii sibieni au intrat în apartament unde au acordat îngrijiri medicale unei persoane de sex feminin de aproximativ 54 de ani care a fost transportată, conștientă, la spital.

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu sunt mobilizați permanent, pentru gestionarea operativă a tuturor situațiilor de urgență și acordarea primului-ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Reamintim tuturor cetățenilor faptul că numărul unic 112 este destinat exclusiv apelurilor de urgență!

Ultima oră

Comentariul meu

Publică