Românii pot merge din nou la mall începând cu data de 15 iunie. Cinematografele şi locurile de joacă din interiorul centrelor comerciale vor rămâne deocamdată închise.
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a scris, pe Facebook, marți, că s-a întâlnit cu membri ai Asociației Investitorilor de Real Estate din România. La întâlnire a fost prezent și premierul Ludovic Orban. Reprezentanții Asociației Investitorilor de Real Estate din România au prezentat problemele cu care s-au confruntat în această perioadă de criză.
Virgil Popescu a anunțat că din data de 15 iunie mall-urile din România se vor redeschide.
„În urma discuțiilor avute am stabilit, că în cazul în care situația epidemiologică ne va arăta că numărul persoanelor infectate scade, vom deschide mall-urile cu data de 15 iunie”, spune Popescu.
Ministrul Economiei a menționat că pentru moment, nu se vor deschide, din data de 15 iunie, cinematografele și locurile de joacă din interior.
Sursa: Mediafax