Se redeschid terasele - Ce reguli trebuie să respectăm

Ziua de 1 iunie vine cu al doilea val de relaxări în România, după cel din 15 mai. Mult aşteptata deschidere a teraselor este în prim-plan, însă măsura vine cu un set de reguli. Rezervarea prealabilă și un număr maxim de patru persoane la o masă, sunt principalele măsuri luate de autorități.

Ziua de 1 iunie aduce, printre altele, şi redeschiderea teraselor, însă maniera în care românii își vor petrece timpul liber este condiţionată de numeroşi factori.

Ordinul care stabileşte regulile pentru funcţionarea teraselor, publicat sâmbătă dimineaţă, spune că ocuparea locurilor se va face cu rezevare anterioară, astfel încât aglomerările la intrare să fie evitate, iar în cazul apariţiei unei infectări cu COVID-19 autorităţile să ştie de unde să înceapă ancheta epidemiologică.

La terasă, un angajat al localului va conduce clienții la masă şi va face un triaj observaţional. Asta înseamnă că personalul terasei va trebui să detecteze eventuale simptome respiratorii vizibile, caz în care clienții vor fi rugați să părăsească incinta.

La masă pot sta cel mult patru persoane, dacă nu sunt membri ai aceleiaşi familii, la o distanţă de 1,5 m între ei. Excepţie vor face cazurile în care românii vor merge la terasă cu membrii familiei, persoane cu care locuiec în aceeaşi casă. La final, recomandarea este să plătească cu cardul.

Totodată, clienții nu vor putea muta meniuri, solniţe, oliviere şi alte obiecte de la o masă la alta, acestea urmând să fie dezinfectate imediat după plecarea clienţilor de la masă.

Consumul de alimente în picioare este, de asemenea, interzis, iar între mese trebuie să existe o distanţă de minimum 2 m. Personalul care serveşte va purta mască şi mănuşi, iar mănuşile folosite la servire nu vor fi folosite şi la pregătirea mesei.

În plus, personalul terasei va pune la dispoziţia clienților geluri dezinfectante pentru mâini, atât la intrare, cât şi la toalete, urmând să îi informeze despre modul în care se utilizează, dar şi despre regulile de igienă şi de distanţare fizică.

De altfel, toate spaţiile/suprafeţele unde au acces clienţii vor trebui curăţate şi dezinfectate cu substanţe biocide avizate, la fel şi ustensilele utilizate în timpul mesei.

Pentru a facilita accesul pe terase, proprietarii i-ar putea ajuta pe clienți cu anumite semnalizări şi mesaje. La fel, în măsura posibilităţilor, vor crea circuite cu sens unic înspre şi dinspre toalete.

Românii vor trebui să furnizeze atunci când fac rezervarea un număr de telefon valid, la care să poată să poată fi contactați în caz de nevoie, alături de prenume (sau chiar iniţiala).

Deschiderea teraselor, a plajelor şi eliminarea declaraţiei pe proprie răspundere la deplasarea în afara localităţii sunt câteva dintre principalele măsuri de relaxare, aplicabile de la 1 iunie. Autorităţile estimează că la 15 iunie s-ar putea redeschide şi restaurantele sau sălile de fitness. Tot la jumătatea lunii iunie ar putea fi eliminată obligația de a purta mască în spaţiile publice închise, la locul de muncă şi în mijloacele de transport în comun, măsură valabilă, la acest moment, până pe 16 iunie, când urmează să se încheie starea de alertă pe teritoriul României.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică