Între 1 – 30 iunie 2020, la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu este organizată Luna lecturii pentru copii, o inițiativă menită să pună în lumină importanța lecturii în viața cotidiană a celor mici.
Anul acesta, bibliotecarii propun celor interesați recomandări de carte, mini-sesiuni de lectură online și un volum liliput care cuprinde reproduceri ale unor imagini preluate din revista „Lumea copiilor” din perioada 1922 – 1927 și din anul 1939, aflată în colecția de periodice a Bibliotecii ASTRA. Acest volum s-a materializat în urma unei frumoase colaborări a reprezentanților Bibliotecii ASTRA cu Dodo Niță, președintele Asociației Bedefililor din România, important critic și istoric român din domeniul benzilor desenate.
Luna lecturii pentru copii se adresează preșcolarilor, școlarilor și elevilor, dar și celor care doresc să includă în lista de lectură personală literatura pentru copii și adolescenți. Din dorința de a răspunde cât mai multor gusturi, în tolba noastră cu lecturi vom include pagini din literatura română și universală, clasică, modernă și contemporană. Vom citi online, pe pagina Facebook a Bibliotecii, basme, poezii și fabule pentru cei mici, dar și fragmente din literatura fantasy. În egală măsură, pregătim săptămânal recomandări de carte pentru copii și adolescenți accesibile pe site-ul Bibliotecii, dar și pe Facebook.
„Pentru Ziua Internațională a Copilului am decis să organizăm anul acesta «Luna lecturii pentru copii» în mediul online din dorința noastră este de a rămâne aproape publicul tânăr. Cărțile, lectura și biblioteca sunt fundamentale pentru edificiul complex al unei educații durabile. Astăzi, prin intermediul noilor tehnologii, Biblioteca ajunge în mod rapid în casele noastre. Până la momentul reluării programului obișnuit cu publicul, vă invităm să consultați canalele noastre de comunicare la distanță, să ne adresați întrebările și să ne împărtășiți dorințele voastre în ceea ce privește lectura, contactându-ne telefonic și online. De asemenea, invităm cadrele didactice și părinții să solicite sprijinul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu pentru a facilita accesul elevilor la lecturile prevăzute în programele școlare. Vă reamintim că am deschis parțial serviciul cu publicul în Foaierul Bibliotecii, unde vă așteptăm atât pentru operațiuni de restituire a cărților, cât și pentru împrumut”, subliniază Directorul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, dl. Silviu BORȘ.
Pe tot parcursul lunii iunie, vom pune în lumină cărțile noi care vor intra în colecția Compartimentului Carte pentru Copii și Tineret, astfel încât utilizatorii interesați să fie informați cu promptitudine în ceea ce privește secțiunea de noutăți. În așteptarea momentului când vom redeschide toate porțile Bibliotecii, invităm copiii și adolescenții să ne trimită preferințele de lectură la adresa bibliosuport[at]bjastrasibiu.com, pentru a afla în cel mai scurt timp ceea ce ei își doresc să citească în viitorul apropiat sau îndepărtat.
Toate evenimentele și proiectele Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu se desfășoară cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu.