Consiliul Județean introduce gastronomia în Strategia de dezvoltare a județului
Consiliul Judetean Sibiu

Un nou capitol dedicat Gastronomiei în cadrul Strategiei de dezvoltare a județului. Gastronomia inclusă în 6 domenii importante din strategie.

Un nou compartiment – Dezvoltare durabilă pentru sprijinul producătorilor locali. Două documente suport – Manualul IMM-urilor în gastronomia locală și Ghidul unui stil de viață sănătos

Definită ca studiul relației dintre cultură și mâncare, gastronomia, una dintre cele mai importante componente de dezvoltare a județului, a fost introdusă în Strategia de dezvoltare a județului Sibiu, prin aprobarea unei hotărâri de către consilierii județeni la ședința de consiliu de azi. Aceste modificări vin ca rezultat al proiectului EUREGA Interreg Europe, în care Consiliul Județean Sibiu a fost partener alături de alte regiuni din Europa, care aspiră sau au deținut titlul de Regiune Gastronomică Europeană, din țări precum: Olanda, Finlanda, Spania, Irlanda, Grecia și Ungaria.

„Introducerea gastronomiei în Strategia de dezvoltare a județului Sibiu este un pas firesc după titlul deținut anul trecut, gastronomia locală fiind atât la nivel național, cât și european un atu pe care putem miza în dezvoltarea economică a județului. În plus, susținerea producătorilor locali și a unui stil de viață sănătos se numără printre prioritățile asumate”, a declarat Daniela Cîmpean – președinta Consiliului Județean Sibiu.

Noile modificări aduse Strategiei de dezvoltare a județului Sibiu au fost direct corelate cu obiectivul proiectului, prin care Consiliul Județean Sibiu și-a propus să îmbunătățească politicile publice actuale. În acest sens au fost modificate șase domenii importante din cadrul strategiei, cum ar fi: dezvoltarea economică, agricultura și dezvoltarea rurală, turismul, educația, sănătatea, mediul înconjurător, dar și capacitatea instituțională, fiind introdus și un nou capitol dedicat Gastronomiei.

Totodată, a fost aprobat și Planul de Acțiune care are în vedere două componente importante:

înființarea unui nou compartiment – Dezvoltare durabilă – care va avea ca scop identificarea, promovarea și asistența IMM-urilor locale și a start-up-urilor, precum și realizarea unor acțiuni de comunicare și diseminare, pentru promovarea gastronomiei locale și implicit a producătorilor din județul Sibiu:

realizarea a două documente suport pentru noul compartiment, și nu numai, care vor contribui direct la promovarea consumului local și al unui stil de viață bazat pe alimentație sănătoasă, dar și mișcare:

Manualul IMM-urilor în gastronomia locală – care are ca scop creșterea ofertei de produse locale

Ghidul unui stil de viață sănătos – care are ca scop creșterea cererii de produse locale

Un alt factor foarte important care va avea de asemenea impact pozitiv asupra dezvoltării județului este introducerea unui nou obiectiv la capitolul Turism, care definește ceea ce înseamnă LOCAL și anume – „teritoriul județului Sibiu și teritoriul cuprins în proximitatea a 75 de km în jurul unei localități.”

Toate modificările pe care le are în vedere hotărârea Consiliului Județean Sibiu vor avea impact și asupra evenimentelor finanțate de Consiliul Județean Sibiu, prin agenda comunității, culturală, sportivă si de tineret. Ele trebuie să promoveze gastronomia, producătorii locali și consumul de produse locale, ținând cont de cele două documente suport.

Etapa de documentare realizată de echipa EUREGA Interreg Europe s-a bazat pe sesiuni de comunicare directă cu factori de interes local, care au fost prezenți inclusiv la schimburile de bune practici realizate de partenerii proiectului din alte țări. Menționăm în acest sens câțiva dintre cei care au contribuit activ în această etapă a proiectului și cărora le mulțumim pentru aportul adus la reușita acestuia: Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, Complexul Național Muzeal „ASTRA”,  GAL  Mărginimea Sibiului, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiului, Primăria Rășinari, Grădina Verde, Sibiu Food Hub, Biblioteca Județeană ASTRA, Asociația Județeană de Turism Sibiu, Hospitality Serol, Liceul Tehnologic de Industrie Alimentara „Terezianum”, Pan Medical, Direcția de Sănătate Publică a Județului Sibiu și Inspectoratul Școlar Județean Sibiu.

 

Ultima oră