VIDEO: Fodor - „O să avem o Centură de Sud a orașului care leagă Estul cu Vestul”

Primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, a declarat, în cadrul emisiunii „Interviuri pe Față” că urbea de pe Cibin va avea o centură de Sud, care va rezolva multe probleme de circulație. „Cred că i-a venit timpul acestui proiect. Este un proiect fezabil”, a spus edilul.

video
play-sharp-fill

„Noi am vorbit acum patru ani de niște căi de legătură (n.red.: între Sibiu – Șelimbăr și Sibiu – Cisnădie) și practic nu s-au concretizat. Și atunci suntem tot la același stadiu. Vedeți că și drumul acela din zona Dedeman este un drum… care nu s-a concretizat. Nu vreau să intru în detalii. Eu cred că soluția cea mai bună este Centura de Sud a orașului și este foarte bine că a devenit un proiect strategic al Consiliului Județean, unde a fost și o dezbatere publică. Și vor mai fi alte dezbateri publice. Noi ne-am pronunțat, dar nu înseamnă că punctul de vedere al Primăriei Sibiu este cel determinant. Se va decide care e varianta cea mai bună. În ultimă instanță, oricare va fi varianta, o să avem o Centură de Sud a orașului, care leagă Estul cu Vestul și se atunci se vor rezolva multe probleme de circulație. Important este ca acest proiect să fie luat în master planul de transport al României ca un proiect prioritar. Cred că i-a venit timpul. Oricum master planul de transport al României trebuie adaptat pentru noul ciclu, noul cadru de proiecte europene, și atunci acest proiect trebuie prins. Cu siguranță acesta este și țelul urmărit de Consiliul Județean. Este o investiție care trebuie făcută, nu poate fi făcută de un UAT sau de CJ. Este mult prea mare. Categoric este un proiect fezabil”, a declarat primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor.

Ultima oră