VIDEO: Ce se mai aude de trenul urban al Sibiului – Primarul Astrid Fodor vine cu detalii
FOTO: arhivă

Una dintre soluțiile pentru reducerea traficului din oraș și conectarea lui cu localitățile învecinate este trenul urban. Este un proiect de mare amploare, care nu poate fi realizat într-un termen foarte scurt. La finalul anului 2019, primarul municipiului a spus că proiectul va deveni realitate și că a început birocrația. Acum, după cinci luni, edilul urbei de pe Cibin vine cu detalii. 

Astrid Fodor a declarat, în cadrul emisiunii „Interviuri pe Față”, că trenul urban este proiectul numărul unu al primăriei în următorul ciclu de accesare a fondurilor europene. Edilul a spus că una dintre cele mai grele etape a fost deja rezolvată.

VIDEO: Ce se mai aude de trenul urban al Sibiului – Primarul Astrid Fodor vine cu detalii

„Un proiect fezabil este și trenul urban, care este proiectul numărul 1 al Primăriei municipiului Sibiu în următorul ciclu de accesare a fondurilor europene 2021-2027. Noi ne-am adresat și Ministerului Fondurilor Europene și Ministerului Transporturilor. Ambele ministere ne-au răspuns că acestea sunt finanțabile în următorul ciclu. Am și lucrat deja intensiv la acest proiect la nivelul Primăriei, am trecut printr-o etapă destul de dificilă – am identificat toți proprietarii de terenuri pe unde trebuie să treacă trenul urban”, a spus Fodor.

video
play-sharp-fill

Primarul municipiului Sibiu a mai declarat că pentru ca proiectul să fie implementat este nevoie ca o parte din infrastructura CFR-ului să poată fi folosită pentru trenul urban.

„Însă mai este o problemă de rezolvat care depinde de Ministerul Transporturilor și de Guvern, dar cu siguranță se va rezolva, că nu este numai situația Primăriei Sibiu, sunt mai multe UAT-uri. Se referă (n.red.: problema) la infrastructura CFR-ului, să poată fi utilizată și de administrația locală pentru trenul urban. O utilizare comună de către CFR a liniilor deja existente și de către administrația locală. Noi lucrăm oricum la proiectul acesta, deci vom face studiile necesare, în primul rând studiile de fezabilitate. Eu sunt convinsă că va apărea acest act normativ (…) Este și în interesul guvernanților, pentru că rezolvă foarte multe probleme pentru multe administrații din România”, a declarat primarul Sibiului.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică