Un agent de la Poliția Locală a solicitat sprijin de la polițiștii sibieni după ce un individ recalcitrant, care staționa într-un spațiu de refugiu destinat autobuzelor, nu a vrut să se legitimeze și a încercat să îl lovească cu mașina când a plecat de pe loc.
Întâmplarea a avut loc în cursul zilei de joi, în jurul orei 13.00. Un agent de la Poliția Locală a depistat o mașină staționată într-un spațiu de refuz al unui autobuz în zona Pieței Cibin. I-a cerut șoferului autoturismului, înmatriculat în județul Olt, să se legitimeze, însă acesta a refuzat. Ba mai mult, i-a vorbit foarte urât și a încercat să îl lovească atunci când a plecat de pe loc.
Agentul de la Poliția Locală s-a văzut nevoit să cheme întăriri. Mai multe echipaje ale Poliției au pornit în urmărirea individului care a gonit până pe strada Constituției. Oamenii legii au reușit să îl oprească și, fiindcă nu a vrut să colaboreze, l-au condus la sediul Poliției Municipale Sibiu.
„La solicitarea Poliției Locale, șoferul a fost urmărit în trafic, fiind oprit pe strada Constituției. Bărbatul a refuzat să se legitimeze și a fost condus la sediul Poliției Mun. Sibiu”, a spus Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Polițistul local a depus plângere pentru ultraj. Procurorul a decis că merită doar o amendă
Oamenii legii îl acuză pe bărbat de ultraj, după ce a încercat să îl lovească pe agentul de la Locală cu mașina. Fapta șoferului fugar a fost suprinsă și de camera cu care este dotat polițistul local.
Individul a fost prezentat Parchetului, însă procurorul a decis că nu este vorba despre ultraj, astfel că s-a ales doar cu o amendă. VEZI CÂT TREBUIE SĂ SCOATĂ DIN BUZUNARE
Bărbatul în vârstă de 32 de ani, domiciliat în Cisnădie, nu este pentru prima dată în vizorul oamenilor legii. Acesta a fost închis în trecut pentru furt și tâlhărie.
Și iarăși Zdrențele de procurori își fac tamblava.
DJ înseamna judetul Olt?! Hmmmmm…..