Sibian arestat după ce a clonat carduri în Germania – A mai fost închis și pentru trafic de droguri
FOTO: arhivă

Un sibian în vârstă de 32 de ani, închis în trecut pentru trafic și consum de droguri, a fost arestat din nou pentru că a clonat carduri în Germania. Omul avea 30 de fapte de acest gen la activ. 

„La data de 26 mai a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sibiu au pus în aplicare un mandat de arestare emis de Curtea de Apel Timișoara față de un sibian în vârstă de 32 de ani, în vederea predării acestuia către autoritățile judiciare germane. Persoana în cauză a fost preluată din Penitenciarul Aiud, unde a avut de executat o pedeapsă cu închisoarea pentru diverse infracțiuni săvârșite pe teritoriul României”, informează Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Mai exact, bărbatul fusese închis pentru trafic de droguri și consum de droguri. Când a terminat de executat pedeapsa, a fost pus în aplicare și mandatul de arestare pentru infracțiunile comise în Germania.

„Bărbatul este condamnat de autoritățile judiciare germane la o pedeapsă de 2 ani și 2 luni de închisoare pentru săvârșirea de infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii și infracțiuni de fals, conform Codului Penal German”, mai spune Welter.

În Germania, sibianul are nu mai puțin de 30 de fapte penale la activ. A folosit acte false și a clonat carduri, de pe care a scos mai multe sume de bani.

În prezent, sibianul este încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Sibiu.

Ultima oră