Aproape 4.000 de teste pentru coronavirus făcute la Sibiu de la debutul pandemiei
foto: arhivă

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost efectuate 3.971 de teste. Numărul cazurilor confirmate a ajuns la 475, dintre care 337 s-au vindecat, iar 38 au decedat. 

La Sibiu, în prezent, sunt o sută de persoane infectate cu noul coronavirus. „În ceea ce privește numărul de persoane confirmate în urma testării SARS CoV-2, în județul Sibiu sunt 475 de persoane confirmate pozitiv (dintre care 445 adulți și 30 copii) și 2071 de persoane confirmate negativ. Până la data curentă au fost declarate vindecate și externate 337 de persoane, iar 38 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv”, informează Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

Aproape 4.000 de teste pentru coronavirus făcute la Sibiu de la debutul pandemiei

A crescut numărul sibienilor izolați la domiciliu

La data curentă, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu monitorizează 1.053 persoane izolate și 128 persoane în carantină.

„Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției a pus la dispoziția cetățenilor și a autorităților publice două numere de telefon (0269-211254 și 0269-216103 și adresă de mail cjcci@isusibiu.ro), la care sibienii au efectuat în ultimele 24 de ore 132 de apeluri pentru a solicita diferite informații, în contextul COVID-19. Menționă că, activitatea Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției se desfășoară operativ non-stop la dispoziția cetățenilor și a autorităților publice locale, în vederea gestionării tuturor situațiilor apărute în contextul prevenirii răspândirii virusului SARS CoV-2”, mai spune Ștefan.

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 27 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 94 de solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

Oamenii legii acționează pentru informarea cetățenilor

În ziua de 21.05.2020, polițiștii au acționat în sistem integrat, alături de jandarmi și polițiști locali, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. Astfel, au fost executate 50 misiuni specifice, fiind verificat modul de respectare a măsurilor și interdicțiilor impuse în această perioadă în cazul a 322 persoane și 4 SC/PFA.

În contextul trecerii la starea de alertă, polițiștii și jandarmii acționează, în principal, pentru informarea cetățenilor cu privire la noile reguli.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică