Primăria Sibiu acordă bani din bugetul local familiilor care au nevoie de bonă pentru copii

Din 3 iunie 2020, Primăria Sibiu va acorda bani din bugetul local pentru contractarea de bone de către familiile din Sibiu care nu au găsit un loc în creșă sau în grădiniță pentru copiii cu vârsta de până la 6 ani.

Astfel se pun în aplicare prevederile Legii 35/2020 privind acordarea unui ajutor financiar familiilor pentru plata serviciilor oferite de bonă. Pe ordinea de zi a Consiliului Local Sibiu este inclus un proiect referitor la metodologia de acordare a acestui ajutor.

Cine poate beneficia?

Pot beneficia de acest ajutor persoanele care au în întreținere copii de vârstă preșcolară, ale căror venituri sunt de până la 3.500 lei pe membru de familie.

Condițiile de acordare:

  • Primăria Sibiu va acorda acest ajutor persoanelor care au domiciliul/reședința în municipiu.
  • Ajutorul se va acorda numai în cazul copiilor pentru care părintele nu a găsit un loc la creșă sau grădiniță publică sau privată, făcându-se dovada că cererea depusă pentru înscriere a fost respinsă din lipsă de locuri.
  • Ajutorul financiar se acordă doar în cazul în care familia/părintele a încheiat un contract de prestări servicii cu o bonă autorizată corespunzător sau o firmă autorizată să presteze astfel de servicii, conform prevederilor legislative pentru exercitarea profesiei de bonă.
  • Ajutorul nu se poate acorda dacă unul dintre părinți este asistent maternal sau dacă copilul respectiv este în grija unui asistent maternal.
  • Familia respectivă trebuie să fie la zi cu plata taxelor și impozitelor locale, urmând să prezinte la dosar o dovadă că nu au datorii la bugetul local.

Cuantumul sprijinului financiar va diferi în funcție de venitul net pe membru al familiei:

• Pentru un venit net/ membru de familie până la 2.100 lei, ajutorul va fi de 710 lei;
• Pentru venit net/membru de familie între 2.101 lei și 2.500 lei, ajutorul va fi de 550 lei;
• Pentru venit net/membru de familie între 2.501 lei și 3.000 lei, ajutorul va fi de 390 lei;
• Pentru venit net/membru de familie între 3.001 lei și 3.500 lei, ajutorul va fi de 250 lei.

Cum procedați pentru obținerea acestui ajutor?

Începând din 3 iunie, data intrării în vigoare a legii, persoanele care îndeplinesc criteriile pot depune o cerere însoțită de documentele doveditoare solicitate prin lege. Dosarul se poate depune tipărit la sediul Direcției de Asistență Socială de pe bulevardul Victoriei, nr. 1-3, camera 2 SAU se poate trimite online, pe adresa protsoc@sibiu.ro.

Cererea tip și lista documentelor doveditoare necesare va putea fi găsită pe site-ul sibiu.ro, la secțiunea ACTE NECESARE, după ce Consiliul Local aprobă metodologia de acordare a acestui ajutor.

Această facilitate se va acorda în limita sumelor disponibile în buget pentru acest scop.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică