foto: accident grav între copșa mică și târnava - trei persoane rănite

Un accident grav de circulație a avut loc miercuri dimineața, pe DN14, între Copșa Mică și Târnava. Trei persoane au fost rănite. 

Potrivit polițiștilor sibieni, accidentul s-a petrecut din cauza unei șoferițe care a pierdut controlul mașinii într-o curbă. „Într-o curbă periculoasă la dreapta, spre Sibiu, conducătoarea unui autoturism pierde controlul direcției de deplasare, pătrunde pe contrasens și intră în coliziune frontală cu un alt turism condus regulamentar dinspre Sibiu. În zonă se circulă alternativ”, transmite Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu. foto: accident grav între copșa mică și târnava - trei persoane rănitefoto: accident grav între copșa mică și târnava - trei persoane rănite

foto: accident grav între copșa mică și târnava - trei persoane rănite

În urma impactului, trei persoane au fost rănite. Este vorba despre șoferița care a produs accidentul, un pasager din mașina condusă de aceasta și șoferul care circula regulamentar.

La fața locului s-au deplasat de urgență un echipaj SMURD și un echipaj SAJ, dar și un echipaj de descarcerare, întrucât un bărbat era blocat în mașină. foto: accident grav între copșa mică și târnava - trei persoane rănite

„ISU Sibiu a intervenit de urgență cu un echipaj SMURD și un echipaj de descarcerare pe DN14 între localitățile Târnava și Copșa Mică la un accident rutier produs între două autoturisme. La fața locului salvatorii sibieni au intervenit pentru descarcerare unei persoane de sex masculin de circa 29 de ani, conștient cu traumatism cranio celebral și cranio facial. Acesta împreună cu alte două persoane implicate, o femeie și un bărbat, au primit îngrijiri medicale și au fost transportați la CPU Mediaș”, transmite Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică