Aglomerația de la Nădlac a redeschis alte cinci puncte de frontieră

Încă cinci puncte de frontieră vor fi deschise, de miercuri, a declarat marți ministrul de Interne, Marcel Vela, aflat în vizită în Vama Nădlac, goală la ora transmiterii știrii, deși în ultimele zile sute de oameni au așteptat ore în șir să intre în țară.

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a spus că vor fi deschise, de miercuri, punctele de frontieră de la Cenad, Turnu, Salonta, Valea lui Mihai și Urziceni, pentru a nu mai fi create cozi la intrarea în România.

Practic, vor exista 10 puncte de frontieră deschise.

O altă soluție pentru a fi evitată aglomerația ar fi încurajarea folosirii autocarelor, în care ar putea intra mai multe persoane decât în mașinile mici.

Șefii Poliției de Frontieră din România și Poliției de frontieră din Ungaria se vor întâlni miercuri pentru a stabili regulile noi pentru intrarea în țară.

Ultima oră