Cod galben de ploi torențiale și vijelii valabil până joi la Sibiu

Meteorologii anunță că mai multe județe din țară sunt vizate de două coduri galbene de ploi torențiale și vijelii valabile până joi seara. Printre acestea se numără și județul Sibiu. 

Informarea meteorologică anunță, de marți ora 13:30 până joi ora 21:00, în cea mai mare parte a țării, perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp și pe arii restrânse 30…35 l/mp.

Prima alertă cod galben vizează județele Caraș Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Gorj, Mehedinți, Vâlcea, Dolj și Olt și va fi în vigoare de marți, ora 21:00, până miercuri ora 8:00. Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin descărcări electrice, vijelii, grindină și averse ce vor avea și caracter torențial. Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp.

Cea de-a doua alertă începe miercuri la ora 8:00 și expiră joi la ora 18:00. În județele Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Dolj, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara , Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomița, Constanța, Ilfov, Călărași, Giurgiu, Teleorman și Olt se anunță perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii, intensificări ale vântului cu viteze în general de 60…70 km/h, grindină și averse torențiale.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 25…30 l/mp și local 40…60 l/mp, cu precădere în Oltenia și în zona Carpaților Meridionali.

Sursa: Mediafax

Ultima oră