Șelimbărenii nu au nevoie de adeverință pentru deplasarea la Sibiu

Chiar dacă nu este reglementată din punct de vedere juridic o formă concretă a Zonei Metropolitane Sibiu, autoritățile județene au decis că deplasarea între localitățile din apropierea Sibiului să se poată efectua fără completarea declarațiilor pe propria răspundere.

”Ar fi fost absurd să le cerem cetățenilor din Șelimbăr să completeze o hârtie pentru a se duce la serviciu, la cumpărături sau în alte puncte de interes public. Locuitorii comunei Șelimbăr se vor putea deplasa în Municipiul Sibiu fără a fi nevoiți să completeze acea declarație pe propria răspundere.  Nu avem încă o zonă metropolitană, așa cum se detaliază în lege, însă autoritățile au înțeles sensul legii. Cu toate acestea, sunt sigur că oamenii vor înțelege că aceste norme sunt făcute spre binele lor și pentru a-i proteja de virusul COVID-19 care încă este prezent pe teritoriul țării noastre. Trebuie să fim conștienți în continuare de faptul că protejându-ne pe noi, protejăm întreaga comunitate, tocmai de aceea fac încă o dată apel la locuitorii comunei noastre să respecte măsurile de protecție recomandate de autorități”, a declarat primarul Marius Grecu.

Șelimbărenii nu au nevoie de adeverință pentru deplasarea la Sibiu

Ultima oră

Comentariul meu

Publică