Orban - „Probabil după 1 iunie va fi reglementat sectorul turistic”

Premierul Ludovic Orban a anunţat, sâmbătă, că Guvernul va reglementa, probabil, după 1 iunie, sectorul turistic. Atunci se vor decide condițiile în care va fi deschis sezonul estival din acest an, scrie Agerpres.

El a declarat, în Vama Albiţa, unde a fost prezent la întâmpinarea cadrelor medicale care au participat la o misiune medicală în Republica Moldova, că intenţia Guvernului este de „a permite” sezonul turistic estival.

„Din 15 mai, hotelurile sunt deschise. Singura restricţie este legată de neutilizarea spaţiilor comune de servire a mesei. Bucătăriile se pot deschide, dar masa va putea fi servită în sistem de room-service, în cameră. În ceea ce priveşte sezonul estival, sigur că, probabil, după data de 1 iunie, vom reglementa acest sector. Intenţia noastră, sigur, este în măsura în care nu există o răspândire mai largă, un număr mai mare de cazuri de infectare, intenţia noastră este, în condiţii foarte bine reglementate, este să permitem sezonul turistic estival”, a afirmat şeful Executivului.

Sursa: Agerpres

Ultima oră