Nelu Tătaru: "În următoarele cinci-șase zile, ar trebui să intrăm pe un grafic descendent"

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat luni seara la Digi24 că este îngrijorat de momentul relaxării, pentru că pericolul infectării este încă prezent și este la fel de mare.

În primele zile de după relaxare, acest pericol ar putea fi chiar mai mare, deși tocmai aceea ar fi perioada în care ar trebui să vedem o curbă descendentă în graficul epidemiei de coronavirus din România.

„Mă îngrijorează momentul relaxării, acel moment în care vom avea o reluare a afluenţei de populaţie dintr-o zonă în alta, o interacţiune şi poate o recrudescenţă a transmiterii locale. Dar rămân totuşi optimist în condiţiile în care consider că precauţiile s-au înţeles, distanţarea s-a înţeles, masca în spaţiile închise s-a înţeles, regulile de igienă s-au înţeles şi atunci să sperăm că avem şi un rezultat care să nu ne facă să impunem şi alte restricţii”, a spus ministrul sănătății întrebat ce îl îngrijorează cel mai mult în acest moment al epidemei din România.

Există o temere că după încheierea stării de urgență oamenii – care s-au săturat să stea închiși în case – nu vor mai ține seama de nicio regulă, punând în pericol rezultatele obținute până acum în lupta cu coronavirusul.

„Vorbeam într-o emisiune trecută despre cei 90 la sută cei care am ascultat și cei 10 la sută care nu au ascultat. Rămâne ca fiecare dintre noi să poată fi corectorul celorlalți, în măsura în care putem să luăm atitudine. Dacă Curtea Constituțională a dat un verdict, s-au restrâns niște drepturi fundamentale… gândiți-vă că noi  nu am fi putut gestiona această pandemie dacă nu impuneam nişte restricţii; gândiți-vă că nu am fi putut opri nişte focare la Ţăndărei, la Suceava, dacă nu impuneam carantina; nu reuşeam să oprim nişte focare la Focşani, la Suceava, la Deva dacă nu impuneam nişte reguli, chiar dacă au fost militare, dar vine un moment când trebuie să conştientizăm că am trecut prin ceva deosebit. Faptul că suntem la suprafaţă nu înseamnă că nu ne putem duce la fund”, a spus Nelu Tătaru, luni seara, la Digi24.

În următoarele cinci-șase zile, ar trebui să intrăm pe un grafic descendent

În graficul epidemiologic din România, încă suntem într-o fază de platou, iar panta descendentă se lasă așteptată și în aceste condiții va interveni relaxarea. De ce nu coboară graficul?  „Săptămâna trecută vă spuneam că Bulgaria este în creştere. Noi, Suedia, Polonia şi Anglia suntem pe acel platou – unele dintre aceste ţări erau de patru săptămâni. Ceva nu lasă ca acest număr de cazuri să coboare: că sunt cazurile din căminele de bătrâni, că sunt cazurile persoanelor care îngrijesc aceşti bătrâni, că sunt cazurile din spitale, de personal medical, există încă o transmitere acolo. Plus că a trebuit să gestionăm perioada de Paşte şi perioada weekendului de 1-3 mai”, a explicat Nelu Tătaru. 

Ministrul sănătăţii a explicat că ar fi de așteptat ca în următoarele cinci-şase zile să existe un număr de cazuri noi în scădere, însă aceste zile coincid cu primele zile de relaxare şi trebuie să existe precauţie în continuare.

Pericolul este încă mare. Ce este de făcut

„Mă aştept ca în următoarele cinci-şase zile să vedem că avem un număr de cazuri noi în scădere, dar aceste cinci-şase zile cam coincid cu primele zile de relaxare. Şi dacă ne-am temut sau am avut precauţii în zilele de Paşti, în zilele de 1-3 mai, mai avem precauţii acum şi la relaxare. Trebuie gestionate bine aceste prime zile, fiindcă relaxarea dă și o falsă siguranță, care duce la noi infectări. Noi infectări, în condițiile în care n-au fost imunizați prea mulți din populația României, duce la focare noi și acestea vor fi destul de greu de gestionat, în condițiile în care ziua este mare, e frumos afară, lumea este la capătul răbdării”, a arătat ministrul.

„Pericolul este la fel de mare, iar în primele zile de după relaxare, poate mai mare”, a subliniat Tătaru.

„Haideți să gestionăm aceste zile până la relaxare cât mai corect posibil, pentru a rămâne și în primele zile de după relaxare cu anumite precauții. Dacă mergem pe stradă și stăm un pic la distanță de cineva care tușește sau nu punem mâna chiar pe balustrada pe care pune mâna cam toată lumea sau când am intrat într-o unitate comercială stăm la distanță de cel din față; sau dacă nu ne îmbulzim să stăm pe o canapea așteptându-ne rândul în frizerii sau în cabinetele stomatologice, mai bine afară – sunt niște gesturi care ne arată că am înțeles ceva și respectăm anumite reguli. Respectarea acestor reguli ne va da – și o să putem să urmărim – și-n zilele următoare un număr de cazuri noi din ce în ce mai puține”, a punctat Nelu Tătaru, ministrul sănătății.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică